21.6 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateProtestatarii au luat cu asalt ambasadele SUA şi Israelului din Liban şi Iordania

Protestatarii au luat cu asalt ambasadele SUA şi Israelului din Liban şi Iordania

Câteva ambasade din Orientul Mijlociu au fost miercuri sub asediul protestatarilor violenţi în timp ce preşedintele Joe Biden a zburat în regiune. Tensiunile din întreaga lume s-au amplificat în urma atacului auspra unui spital din Gaza, în care ar fi fost ucişi aproape 500 de oameni, informează News.ro.

Mişcarea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a chemat pentru miercuri la o „Zi a furiei” musulmane după atacul asupra spitalului, pe care Israelul îl pune pe seama unui tir eronat al mişcării palestiniene Jihadul Islamic.

SUA au evacuat personalul neesenţial de la ambasada din Beirut

În Beirut, mulţimea a încercat să dea foc Ambasadei SUA şi aruncat, miercuri, cu cocteiluri Molotov, dar a fost ţinută afară de forţele de ordine, care au recurs la gaze lacrimogene.

Personalul neesenţial al ambasadei a fost evacuat după ce protestele furioase au degenerat în adevărate revolte.

Departamentul de Stat a precizat că Forţele Armate Libaneze au fost deja aduse pentru a reprima eventualele violenţe.

Departamentul de Stat a emis marţi o „recomandare de a nu călători” în Liban, anticipând un nou val furie împotriva SUA, iar civilii au fost avertizaţi să evite zona din jurul ambasadei.

Departamentul de Stat a îndemnat oamenii să nu călătorească în această ţară „din cauza situaţiei imprevizibile de securitate legate de schimburile de rachete şi artilerie între Israel şi Hezbollah sau alte facţiuni militante armate”.

Nivelul de avertizare a fost ridicat 4, „Nu călătoriţi” – cel mai înalt nivel – de la nivelul 3, „Reconsideraţi călătoria”. De asemenea, avertismentul emis marţi îndeamnă populaţia să reconsidere călătoriile în Liban „din cauza terorismului, tulburărilor civile, conflictelor armate, criminalităţii, răpirilor” şi a capacităţii limitate a Ambasadei SUA din Beirut de a oferi sprijin cetăţenilor americani.

Departamentul de Stat a autorizat, pe de altă parte, plecarea voluntară şi temporară a membrilor de familie ai personalului guvernamental american şi a unor membri ai personalului care nu se află în situaţii de urgenţă de la Ambasada SUA din Beirut, din cauza situaţiei imprevizibile a securităţii din Liban.

Recomandarea a venit în aceeaşi zi în care s-au intensificat luptele între Hezbollah, un grup militant cu sediul în Liban, de-a lungul graniţei cu Israelul.

Protestatarii au luat cu asalt Ambasada Israelului de la Amman

Şi la Amman protestatarii au încercat să ia cu asalt ambasada Israelului din Iordania, pentru a doua oară în 24 de ore, potrivit Times of Israel.

Forţele de securitate iordaniene au făcut eforturi pentru a dispersa o mulţime de mii de protestatari care încearcau să ia cu asalt ambasada israeliană din Amman, în semn de protest faţă de războiul din Gaza.

Aproximativ 5.000 de iordanieni au manifestat miercuri în apropierea ambasadei israeliene din Amman, capitala iordaniană, după explozia de la spitalul din Gaza, pentru care israelienii şi palestinienii se acuză reciproc.

Numărul manifestanţilor a crescut în ciuda faptului că drumurile care duc la ambasadă erau blocate de forţele de securitate.

Iordania, care are un tratat de pace cu Israelul, a declarat că Israelul „poartă responsabilitatea pentru acest incident grav”.

Demonstranţii au încercat deja să pătrundă în ambasadă şi noaptea trecută, dar au fost dispersaţi de poliţia iordaniană.

Israelul ar fi evacuat deja ambasada încă de acum câteva zile, potrivit The Times of Israel.

Marţi seară au avut loc mitinguri în masă în Cisiordania, Iordania şi Liban în urma exploziei de la spitalul din Gaza.

La Adana, în Turcia, protestatarii au aruncat marţi seară cu artificii şi cocteiluri Molotov în timp ce scandau „Allahu Akbar”, iar Consulatul SUA din Adana a rămas închis miercuri.

Israel susţine că spitalul a fost lovit de o rachetă eşuată a Hamas

Armata israeliană a declarat miercuri dimineaţă că are „dovezi” că Jihadul Islamic este responsabil pentru tragedie. Potrivit Tsahal, explozia „a fost provocată de lansarea unei rachete de către gruparea armată palestiniană, care a eşuat”.

„Această analiză profesionistă se bazează pe informaţii, sisteme operaţionale şi imagini aeriene, care au fost verificate încrucişat”, a declarat purtătorul de cuvânt militar Daniel Hagari în cadrul unei conferinţe de presă. Armata israeliană a difuzat hărţi şi un fişier audio pe care l-a prezentat ca fiind o conversaţie între doi membri ai Hamas care se referă la responsabilitatea Jihadului Islamic. „Nu a existat niciun tir al armatei de pe uscat, de pe mare sau din aer care să fi lovit spitalul”, a precizat Hagari. „Sistemele noastre radar au localizat rachetele lansate de teroriştii din Gaza în momentul exploziei, iar analiza traiectoriei arată că rachetele au fost lansate în apropierea spitalului”, a explicat purtătorul de cuvânt al armatei.

Şi preşedintele Joe Biden a împărtăşit această opinie şi a spus că are date furnizate de Pentagon.

Citeşte şi: Băiețel de 5 ani, înjunghiat de un bătrân pe o stradă din Polonia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS