10.6 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateExercițiu NATO de amploare în România. Participă 400 de militari din 17 țări

Exercițiu NATO de amploare în România. Participă 400 de militari din 17 țări

400 de militari din 17 țări aliate se reunesc, marți, în România, pentru un exercițiu NATO de amploare. Se va testa capabilitatea de comandă și control, într-un scenariu complex care implică toate domeniile operaționale la nivel întrunit.

”Ceremonia de deschidere a exerciţiului STEADFAST JUPITER 2023 (STJU23) Computer-Assisted/Command Post Exercise (CAX/CPX) în România va avea loc, marţi, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „GETICA” (CNIÎ) din Cincu, judeţul Braşov. Exerciţiul reprezintă etapa finală de certificare (Full Operational Capability – FOC) a HQ MNC-SE, ca structură de luptă de nivel corp de armată, în măsură să asigure comanda şi controlul operaţiilor terestre ale NATO la nivel regional, în orice situaţie, pe timp de criză sau conflict”, potrivit MApN.

Militari din 17 naţiuni aliate

STJU23 este organizat de Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SHAPE) şi reprezintă cel mai complex exerciţiu NATO de tip CPX/CAX organizat până în prezent din punctul de vedere al numărului de participanţi şi al complexităţii scenariului.

”În cadrul activităţii de instruire sunt implicaţi militari din 17 naţiuni aliate şi peste 20 subunităţi din structura de comandă şi de forţe a NATO. STJU23 se concentrează pe o abordare de tip 360 grade a securităţii şi apărării colective a Alianţei Nord-Atlantice. Aceasta este ghidată de cele două concepte principale ale NATO, descurajarea şi apărarea (deter and defence) Spaţiului Euro-Atlantic (DDA). Se bazează pe Conceptul fundamental al NATO de ducere a războiului (NATO Warfighting Capstone concept)”, a mai precizat MApN.

Instruirea întrunită este destinată să sporească coeziunea şi interoperabilitatea dintre forţele armate implicate. Este o excelentă oportunitate pentru:

  • a testa capacitatea de răspuns, comandă şi control,
  • postura de apărare într-un mediu geopolitic caracterizat de multiple ameninţări.

Citește și: (VIDEO) Bărbat, reținut după ce a furat 35.000 de euro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS