14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrimul ministru respinge Planul Finanțelor de eliminare a tichetelor de vacanță pentru bugetari și transformarea tichetelor sociale și a voucherelor din sectorul privat în… ”bani gheață”

Primul ministru respinge Planul Finanțelor de eliminare a tichetelor de vacanță pentru bugetari și transformarea tichetelor sociale și a voucherelor din sectorul privat în… ”bani gheață”

Primul ministru, Marcel Ciolacu, a pus capăt tuturor speculațiilor privind modificarea legislației fiscale privitoare la eliminarea voucherelor de vacanță pentru bugetari și transformarea tichetelor de masă, tichetelor de creșă, a celor culturale, voucherelor din sectorul privat etc în “ bani gheață” . Totul ambalat sub forma “Reformei fiscale”.(sursa:https://curierulnational.ro)

Analiza Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), singura federație patronală reprezentativă a sectorului de negociere a contractului colectiv de muncă din turism, membră a Uniunii Generale a Industriașilor din România – UGIR, a convins Guvernul și PSD să respingă categoric propunerea ciudată a ministrului liberal al Finanțelor, Ioan-Marcel Boloș, argumentată, din umbră, de av. Gabriel Biriș și susținută tacit de Confederația Patronală Concordia. A se vedea în acest sens articolele publicate în Curierul Național:

Crește valoarea voucherelor de vacanță
Crește valoarea voucherelor de vacanță

Iată că după o întâlnire tensionată din ședința de Guvern, primul ministru, Marcel Ciolacu, președinte PSD, a tranșat decisiv problema. Vineri, conducerea PSD a transmis un comunicat sub titlul elocvent: “Voucherele de vacanță și-au dovedit utilitatea economică și socială și trebuie menținute”. Redăm integral textul comunicatului menționat:

“PSD insistă pentru menținerea voucherelor de vacanță! Reforma fiscal-bugetară este absolut necesară și se va face, dar nu cu prețul sacrificării lucrurilor bune care și-au probat utilitatea în timp.

Voucherele de vacanță continuă să reprezinte un serios și necesar instrument de sprijin, nu doar pentru industria turismului național, ci și de ordin social. Trebuie acordate în continuare, însă nu oricum și nu oricui! Soluția justă, pe care PSD o susține, este ca voucherele de vacanță să fie acordate, în actualul format (deci, nu sub formă de bani), doar acelor bugetari care au un salariu lunar mai mic de 8.000 de lei net, lunar.

Bugetarii se vor bucura de voucherele de vacanță

Cu alte cuvinte, primul ministru, Marcel Ciolacu, a pus categoric stop unui proiect dubios, despre care FPTR știa de multă vreme. Declarațiile neoficiale, precum și scrisoarea deschisă a Federației, adresată primului ministru, publicate în paginile Curierului Național și pe paginile Facebook ale UGIR și FPTR, au demonstrat că un grup de interese, bine țintite, dorește să atenteze la un interes național, și anume sprijinirea Turismului Românesc. Citiți cu atenție textul scrisorii deschise a Federației Patronatelor din Turism, semnată de președinte, Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte, Nicolae Bucovală și vicepreședinte Nicolae Istrate și se poate trage o concluzie și, mai mult, se pot identifica “ păpușarii din umbră”. Cine are interes ca banii pentru vacanțe sau pentru masa salariaților, pentru creșe, activități culturale să fie cheltuiți în cluburi de lux- cu indulgență 1400 de lei ajung doar pentru câteva minute la “masa șoferilor”, și acelea în picioare – în lanțurile de magazine și restaurante, sau în sălile de “păcănele”, locații care nu au nicio legătură cu scopul și reglementările existente. Dacă am menționat aceste locații, atunci, primul ministru știe și cine le gestionează și cine le reprezintă interesele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS