15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateO româncă beată din Italia și-a bătut bărbatul și polițiștii

O româncă beată din Italia și-a bătut bărbatul și polițiștii

O româncă din Italia, care lucrează ca menajeră, a fost arestată după ce și-a lovit partenerul și pe ofițerii de poliție care au intervenit pentru a o opri, scrie Rotalianul.

Incidentul s-a petrecut în urmă cu 20 de zile, în jurul orei 3.00 noaptea, într-o casă din localitatea Pesaro, regiunea Marche.

Aceasta a fost a doua agresiune de acest gen petrecută într-un interval scurt de timp.

Scenariul a fost similar în ambele ocazii. Femeia a consumat alcool, a devenit violentă și și-a vărsat furia asupra partenerului. Bărbatul a apelat la forțele de ordine.

Același lucru se întâmplase și cu 20 de zile înainte. Și atunci agresiunea s-a terminat cu arestarea femeii.

Părea că situația s-a calmat între cei doi parteneri, dar n-a fost așa. După ce a consumat iar alcool, femeia a început să devină agresivă. Întâi cu vorba, apoi cu fapta. Și-a lovit partenerul, care a cerut ajutorul polițiștilor.

Femeia nu s-a calmat nici în fața agenților de poliție. Ea a devenit atât de agresivă cu aceștia încât a fost nevoie să fie imobilizată cu ajutorul unui taser (pistol cu electroșocuri) și apoi legată de mâini și picioare.

După ce a fost dusă la secția de poliție, românca a continuat să se revolte, lovind diferite obiecte și chiar și pe polițiști, unul dintre ei fiind rănit ușor.

După validarea arestului, judecătorul a eliberat-o pe româncă, dar cu obligația de a semna periodic prezența la poliție.

Citește și: Inundații catastrofale în Slovenia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS