21.7 C
Craiova
miercuri, 12 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrima suspendare din funcție în scandalul azilelor din Ilfov

Prima suspendare din funcție în scandalul azilelor din Ilfov

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat vineri seară că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 (DGASPC S3). Potrivit Centrului de Investigaţii Media, instituţia plătea lunar 30.000 euro Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz care ar fi trebuit să îngrijească vârstnicii şi persoanele vulnerabile, scrie News.ro.

”Consider că este revoltător şi condamnabil ceea ce s-a întâmplat în centrele private de găzduire şi asistenţă care trebuiau să îi apere şi protejeze pe cei mai vulnerabili dintre noi. Este inimaginabil că cineva se poate comporta cu atâta cruzime cu alte suflete şi sper ca ancheta din acest caz să clarifice toate aspectele în discuţie, iar cei vinovaţi să plătească”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Robert Negoiţă.

Primarul a anunţat că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului GASPC S3.

”Susţinem cu toată deschiderea şi transparenţa demersurile organelor de anchetă pe tot ceea ce priveşte activitatea DGASPC S3 şi modul în care instituţia şi-a respectat îndatoririle”, a transmis Negoiță.

Potrivit Centrului de Investigaţii Media, DGASPC Sector 3 plătea lunar 30.000 euro Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz care ar fi trebuit să îngrijească vârstnicii şi persoanele vulnerabile.

Reporterii au întrebat DGASPC S3 şi DGASPC Ilfov, instituţiile care au trimis oameni în aceste centre, ce s-a schimbat după publicarea investigaţiilor de presă care au scos la iveală tratamentele inumane.

DGASPC S3 a transmis, încă din februarie, că lucrurile s-au îmbunătăţit.

Citește și: Inundații de proporții biblice în orașul spaniol Zaragoza (Video)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS