15.1 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn tânăr venit din Germania la rude s-a înecat când s-a dus la scăldat

Un tânăr venit din Germania la rude s-a înecat când s-a dus la scăldat

Un tânăr venit din Germania, în vacanţă, în ţară, a murit înecat în Târnava Mică, în judeţul Mureş. Deşi nu ştia să înoate, băiatul a intrat în apă să se răcorească. Prietenii cu care a mers la scăldat n-au putut să-l salveze pentru că nici ei nu ştiau să înoate.

Tânărul, de 19 ani, din localitatea Ţigmandru, a venit împreună cu mai mulţi prieteni în Bălăușeri, să facă o baie şi să se răcorească în apa râului. Se pare, însă, că niciunul nu ştia să înoate.

Martorii spun că pe băiat l-a tras la fund un vârtej. Mai bine de două ore l-au căutat pompierii şi scafandrii în apa râului Târnava Mică.

„S-au efectuat căutări aproximativ două ore, alături de echipajul de la Salvamont, care a efectuat căutări pe fundul apei”, a declarat Alexandru Ghidiu, de la ISU Mureș.

„Vizibilitatea e zero. Abia îţi vezi mâinile. Am avut noroc că s-a rezolvat repede. A fost exact acolo unde s-a presupus că o să fie”, a spus Ioan Călușer, de la Salvamont Mureș.

Rudele tânărului sunt revoltate. Spun că mulţi oameni au murit înecaţi în râu, însă autorităţile n-au luat nicio măsură. N-au pus nici măcar o plăcuţă prin care să atenţioneze că scăldatul e interzis. 

Tânărul lucra în Germania şi a ajuns în ţară sâmbătă, spun rudele lui, care se pregătesc acum de înmormântare. Criminaliştii au deschis o anchetă. 

Citeşte şi: 29 de morți după ce un autocar s-a prăbușit într-o râpă din cauza şoferului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS