20.6 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateSalarii mai mici pentru consilierii de probațiune după ce au făcut grevă

Salarii mai mici pentru consilierii de probațiune după ce au făcut grevă

Consilierii de probațiune s-au trezit în ziua de salariu că acesta s-a diminuat, în loc să crească, în urma aplicării legii unice de salarizare. În ziua de salariu din 9 iunie, consilierii s-au trezit fără bani în cont pentru că au îndrăznit să se revolte împotriva acestor nedreptăți prelungite. Consilierii susțin că în toate zilele de grevă și alte forme de protest au muncit cel puțin câte 8 ore.
Consilierii de probațiune lucrează mereu peste program, chiar și nopțile, și în weekend-uri.
Aceasta, după descurajări/intimidări repetate din partea Direcției Naționale de Probațiune (inclusiv prin intermediul unor angajați ai corpului de inspecție), legate de pretinsa ilegalitate a solicitărilor, de tăierea salariilor pe durata grevei şi de condiționarea promovării în grade profesionale.

Aceiași consilieri au:

  • o contribuție majoră la sporirea siguranței comunității,
  • la supravegherea și reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracțiuni (majori și minori),
  • la individualizarea pedepselor (reprezentând, astfel, sprijinul judecătorilor în pronunțarea sentințelor penale), aducând economii semnificative la bugetul statului,
  • asigură scăderea majoră a ratei de recidivă a infractorilor (recidiva în Probațiune este de aproximativ 3%). Ace?ti consilieri sunt permanent oprimați pe toate planurile.

700 de consilieri pentru 100.000 de penali

În cei 23 de ani de existență a instituției Probațiunii, s-au angajat doar 700 de consilieri în toată țara, Aceștia lucrează la un număr de peste 100.000 de persoane sancționate penal. Consilierii mai ca atribuţii ș?i:

  • evaluarea inculpaților minori și majori,
  • asistarea și consilierea infractorilor,
  • participarea la comisiile de liberare condiționată a deținuților în penitenciar etc. Ei sunt nevoiţi să lucreze adeseori peste programul de muncă şi în weekend.

Pentru comparație, în sistemul penitenciar sunt circa 10.000 de angajați la 20.000 de deținuți, adică un raport de 1:2. La Probațiune, unde raportul este de 1:143. Sunt consilieri care supraveghează simultan 300 de infractori.

Au obținut recunoașterea salarizării în instanță

Totodată, consilierii de probațiune nu beneficiază de un statut conform importanței și riscului muncii lor, actualul statut, Legea nr. 123/2006, fiind demult perimat și în dezacord cu noua legislație penală, care a sporit covârșitor atribuțiile și responsabilitățile acestora!

O altă inechitate flagrantă este reprezentată de faptul că, deși consilierii de probațiune sunt singura categorie de personal din sistemul de justiție care a fost îndreptățită de lege și a obținut, prin sentinţe judecătoreşti, recunoașterea salarizării conform valorii sectoriale de referință VRS 605, tot personalul din sistemul de justiție a fost aliniat acestui coeficient, prin salarizare efectivă, mai puţin – singura categorie profesională cu acest drept – consilierii de probațiune.

Consilierii cu studii superioare au salarii mai mici decât cei cu studii medii

Un consilier de probațiune debutant, cu studii superioare, angajat în urma unui concurs național riguros, de o dificultate sporită (în 5 etape eliminatorii: 1600 candidați pe 151 de posturi) are un salariu de 3003 lei, spre deosebire de personalul auxiliar, cu studii medii din instanță:

  • femeie de serviciu – 3800,
  • șofer – 5000,
  • grefier – 8000 lei, cu atribuții ce nu presupun risc, nu lucrează/nu intră în contact direct, fără nicio protecție, cu persoane condamnate penal/eliberate din penitenciar, violente, cu probleme psihice, de consum de alcool/droguri) – așa cum lucrează consilierii de probațiune!
    Cu toate acestea, personalul inclusiv șoferul și secretara probațiunii beneficiază de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, în timp ce consilierii de probațiune nu beneficiază de acest tip de spor!

Consilierii de probațiune au salarii mici, șeful lor nu

Contrar opiniei publice despre salarizarea personalului din sistemul de justiție, se evidențiază faptul că de salarii consistente beneficiază personalul asimilat magistraților din cadrul Direcției Naționale de Probațiune.

Consilierii juridici cu puține responsabilități, (încadrat cu salariu de 30.000 de lei), cu sporuri de 36%, deși consilierilor de probațiune li s-a comunicat că tot personalul din probațiune este plafonat conform legii la un spor maxim de 30% (un consilier având salariul efectiv între 3000 şi 5000 lei, cu tot cu sporuri, cu vechime în muncă/probațiune).

„Însuși actualul director al Direcției Naționale de Probațiune personal asimilat magistraților (cu un salariu de 33.349 lei) s-a opus și se opune vehement în instanță în toate procesele deschise de consilierii de probațiune, pentru repararea inechităților salariale, deși este conștient că avem legea de partea noastră și deși constată că pierde proces cu proces, pentru acesta devenind deja o luptă personală să nu acorde drepturile salariale cuvenite.

Urmare a acestei INJUSTIȚII ÎN JUSTIȚIE, consilierii de probațiune din mai multe servicii au inițiat un Manifest pentru plata urgentă și integrală a salariului, înaintat atât Ministerului Justiției, cât și Direcției coordonatoare.
„Ne adresăm pentru susținere opiniei publice, magistraților și tuturor factorilor decidenți, atașând documentele doveditoare la care facem referire, cu precizarea sursei – informaţii de interes public:
Site-ul Ministerului Justiției, Direcția Națională de Probațiune – Secțiunea “Situația drepturilor salariale şi alte beneficii”, se arată în comunicatul Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP).

Citește și: Colectare deșeuri voluminoase și de echipamente electrice în Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS