10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBulgaria interzice importurile de cereale din Ucraina

Bulgaria interzice importurile de cereale din Ucraina

Bulgaria interzice importurile de cereale din Ucraina. A devenit astfel cea mai recentă țară care a introdus o interdicție temporară asupra importurilor de cereale din Ucraina, cu excepția celor aflate în tranzit. Anunţul a fost făcut miercuri de Radio Bulgaria pe site-ul său, citându-l pe premierul interimar Galab Donev, potrivit The Guardian.

„Pe parcursul anului trecut, o cantitate semnificativă de alimente a rămas în țară și a perturbat lanțurile alimentare. Suntem forțați să adoptăm această măsură națională deoarece autoritățile europene încă analizează o măsură adecvată”, a declarat Donev.

Bulgaria, Slovacia, Polonia și Ungaria au interzis importurile

Slovacia, Polonia și Ungaria au introdus deja măsuri similare. Asta după ce au afirmat că grânele ucrainene au subminat propriii lor fermieri.

România nu a anunțat încă o astfel de interdicție.

PSD a anunțat însă că va solicita în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agroalimentare din Ucraina. La fel s-a întâmplat în celelalte state care au graniță comună cu această țară.

Citeşte şi: MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS