18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat acuzat că a făcut sex cu o fată de 12 ani agățată pe Instagram

Bărbat acuzat că a făcut sex cu o fată de 12 ani agățată pe Instagram

O fată dată dispărută vineri de mama sa a fost găsită într-o localitate din judeţul Buzău, împreună un bărbat de 29 ani. Acesta a fost reţinut pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. El o cunoscuse pe fată pe Instagram și o convinsese să plece de acasă, informează News.ro.

Dispariţia fetei a fost anunţată la secţia de poliţie rurală din comuna Cocorăştii Colţ de către mama acesteia, vineri seară, la ora 22. Femeia a povestit că fiica sa a plecat voluntar de la domiciliu şi nu este de găsit. 

Sâmbătă, poliţia a făcut publice fotografia şi semnalmentele fetei, solicitând sprijinul populaţiei pentru găsirea acesteia. Duminică, poliţiştii au găsit-o pe copilă pe raza comunei Săhăteni, în judeţul Buzău.

Ea era împreună cu un bărbat în vârstă de 29 de ani. 

Cei doi se cunoscuseră anterior, iar bărbatul a păstrat legătura cu adolescenta pe Instagram şi a convins-o pe aceasta să meargă la el. Primele verificări ale poliţiştilor arată că fata a avut relaţii intime cu bărbatul, ea spunând că a consimţit în acest sens. 

Bărbatul a fost reţinut pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor. În plus, pentru că a fost oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism, iar poliţiştii au constatat că nu are permis, acesta este acuzat şi de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Citește și: Biserica de lemn din Borșa a ars în ziua de Florii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS