15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc, la slujba Floriilor după ce s-a externat sâmbătă

Papa Francisc, la slujba Floriilor după ce s-a externat sâmbătă

Papa Francisc a participat la slujba oficiată în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican în Duminica Floriilor, scrie Agerpres. Sărbătoarea este un important eveniment din calendarul creştin, ce marchează începutul Săptămânii Sfinte. Participarea Papei are loc la o zi după ce a fost externat din spitalul în care a primit îngrijiri medicale pentru bronşită, relatează Reuters şi AFP.

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a salutat duminică dimineaţă, dintr-un vehicul deschis, mulţimea prezentă în piaţa de la Vatican. Mașina a fost decorată cu peste 35.000 de plante şi flori.

La bordul „papamobilului”, pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a 30.000 de persoane.

Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul Gemelli din Roma unde a fost internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii. „Sunt încă în viaţă”, a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului.

Pontiful a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice.

Papa, tot mai bolnav


Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave. Acesta are inclusiv de dureri de genunchi, care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston.

În Duminica Floriilor şi cu ocazia liturghiilor de Paşte, este de aşteptat ca el să rămână aşezat. Cel mai probabil, un cardinal va conduce ceremoniile la altar. Potrivit Sfântului Scaun, această organizare a fost decisă înainte de internarea sa. Pontiful argentinian nu mai poate sta în picioare perioade lungi de timp.

Pontiful a mai fost internat timp de zece zile la Spitalul Gemelli, în iulie 2021, pentru o operaţie majoră la colon.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS