15 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate(Video)Percheziții domiciliare în comunele Caraula și Vârtop: Un tânăr, descoperit că avea arme și muniție

(Video)Percheziții domiciliare în comunele Caraula și Vârtop: Un tânăr, descoperit că avea arme și muniție

-

Polițiștii doljeni au făcut percheziții la cinci domicilii din comunele Vârtop și Caraula pentru furt calificat. La una dintre case, oamenii legii au găsit pistoale dar și muniție.

În comuna Caraula, polițiștii și jandarmii au mers la locuințele a trei tineri.

”La data de 31 martie a.c., polițiștii Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, trei în comuna Caraula, la locuințele a trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani și două în comuna Vârtop, la locuințele unui tânăr de 24 de ani.

Activitățile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești”, se menționează în comunicatul IPJ Dolj.

Un cetățean a sesizat polițiștii

Perchezițiile au fost făcute în urma unei sesizări a unui cetățean din Caraula care a rămas fără 100 de kilograme de semințe de floarea-soarelui.

”În fapt, la data de 28 martie a.c., un bărbat, din comuna Caraula, a sesizat faptul că, persoane necunoscute i-ar fi sustras 100 de kg de semințe de floarea soarelui, soiuri hibrid, precum și produse fitosanitare, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 50.000 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și recuperate cele 100 de kg de semințele de floarea soarelui, soiuri hibride, acestea fiind restituite persoanei vătămate.

Astfel, doi tineri de 19 și 23 de ani, din comuna Caraula, au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, față de tânărul de 23 de ani fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, menționează reprezentanții IPJ Dolj.

Pistoale găsite în casa unui tânăr din Vârtop

La domiciliul unuia dintre tinerii percheziționați, polițiștii au găsit pistoale.

”Totodată, la una dintre locuințele tânărului de 24 de ani, din comuna Vârtop, au fost găsite două pistoale calibrul 8 mm și o armă de foc calibrul 5,5 mm, neletale, din categoria celor supuse autorizării, 83 de cartușe calibrul 8 mm, 117 proiectile metalice și un cuțit cu lama de 18 cm.

În cauză a fost întocmit un nou dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii continuă cercetările în cele două cauze, sub supravegherea procurorului de caz, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, se menționează în comunicatul IPJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:20:12

Liga 2 | FCU are antrenor! Mititelu l-a convins...

Retrogradată din Superligă de pe ultimul loc, FCU Craiova...

ȘTIRI GdS