13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConsiliul Concurenţei investighează creşterea preţurilor la ulei, unt şi zahăr

Consiliul Concurenţei investighează creşterea preţurilor la ulei, unt şi zahăr

Consiliul Concurenţei investighează creşterea preţurilor la ulei, unt şi zahăr. A declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de creștere a prețurilor de vânzare la ulei de floarea-soarelui, unt și zahăr. Au fost efectuate inspecții inopinate la 13 producători, a anunțat joi autoritatea.

„Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse. Au obținut, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, conform hotnews.ro.

S-au desfășurat inspecții inopinate

În cadrul celor trei investigații s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme. Societăţile erau de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea-soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA şi Ardealul SA, dar și de pe piaţa producţiei şi comercializării de unt.Pprintre companiile vizate fiind Albalact, Covalact şi Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Braşov (Olympus).

În ceea ce privește piața fabricării şi comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL; Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate sunt analizate de autoritatea română de concurență, în cadrul procedurilor specifice.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii

Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București. Acestea sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

Cirşte şi: Cresc temperaturile în aproape toată ţara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS