16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrevă în transporturile din Germania

Grevă în transporturile din Germania


Rețeaua de transport din Germania este aproape blocată luni, deoarece două dintre cele mai mari sindicate din țară sunt în grevă.

Protestul afectează transporturile cu autobuzul, metroul, trenul, vaporul și avionul. Personalul din transporturile publice a început greva de 24 de ore la miezul nopții. Sindicatele cer salarii mai mari pentru a-și ajuta membrii să facă față inflației, potrivit BBC.

Greva de luni este cea mai mare din ultimele decenii în Germania deoarece sunt implicate cele mai mari sindicate din țară. Verdi reprezintă aproximativ 2,5 milioane de angajați din sectorul public, inclusiv din transportul public și din aeroporturi. EVG reprezintă aproximativ 230.000 de angajați de la Deutsche Bahn, operatorul feroviar național al Germaniei, precum și de la alte companii de autobuze.

Sindicaliștii speră să crească presiunea asupra angajatorilor înainte de o nouă rundă de negocieri salariale care va avea loc luni.

Verdi vrea să asigure o creștere salarială de 10,5% pentru personal, în timp ce celălalt sindicat implicat, EVG, dorește o majorare de 12%.

Operatorul feroviar național al Germaniei, Deutsche Bahn, a condamnat aceste planuri și le-a descris ca fiind „complet excesive, nefondate și inutile”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS