12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateJoe Biden va permite declasificarea documentelor privind originea pandemiei

Joe Biden va permite declasificarea documentelor privind originea pandemiei

Preşedintele american Joe Biden a promulgat o lege care permite declasificarea documentelor cu privire la originea pandemiei Covid-19, care a apărut în China la sfârşitul lui 2019, relatează AFP.

”Trebuie să mergem până la capăt în privinţa originii pandemiei Covid-19, pentru a ne asigura că ştim să prevenim mai bine pandemiile viitoare”, a declarat Joe Biden luni, potrivit stiripesurse.ro.

”Administraţia mea va declasifica şi va publica cât mai multe informaţii”, respectând totodată ”securitatea naţională”, a dat el asigurări.

Acest text, iniţiat de către opoziţia republicană, s-a bucurat de un consens masiv în rândul democraţilor – şi a fost adoptat în unanimitate în Camera Reprezenţailor, în care republicanii sunt majoritari.

Acest lucru este cu atât mai remarcabil cu cât pandemia a adâncit clivaje între partide extrem de profunde în Statele Unite – indiferent că este vorba despre vacinare, de exemplu, sau de măsuri de prevenţie.

OMS le cere americanilor să împărtăşească informaţiile pe care le deţin

Directorul poliţiei federale (FBI), Christopher Wray, aprecia recent că un accident de laborator la Wuhan, în China, se află ”foarte probabil” la originea pandemiei covid-19, la puţin timp după ce Departamentul Energiei a avansat o ipoteză asemănătoare.

Acest lucru a determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) să le ceară americanilor să împărtăşească informaţiile pe care le deţin în acest sens.

Comunitatea ştiinţifică rămâne împărţită între susţinătorii ipotezei unei transmiteri printr-un animal intermediar şi cei care apără teza unei scăpări dintr-un laborator din Wuhan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS