22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn poștaș a furat 17.000 de lei falsificând semnătura unei pensionare

Un poștaș a furat 17.000 de lei falsificând semnătura unei pensionare

Un poștaș din Alba a fost trimis în judecată pentru că ar fi furat pensiile restante ale unei bătrâne. Bărbatul s-ar fi folosit de datele personale ale femeii şi i-ar fi falsificat și semnătura. Prejudiciul produs Poștei Române depășește 17.000 de lei, scrie Ziarul Unirea.

Faptele, spun procurorii, au avut loc în perioada august-septembrie 2021.

Bărbatul, care lucra ca factor poștal în cadrul Companiei Naționale „Poșta Română” SA, ar fi furat din gestiune 17.240 de lei, bani care trebuia să ajungă la o bătrână ca pensii restante.

Ca să-și ascundă fapta, poștașul a completat documentele cu seria și numărul cărții de identitate a pensionarei și a falsificat semnătura acesteia.

La scurt timp, totul a ieșit la iveală, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru pentru delapidare, fals în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. Dosarul penal deschis pe numele său este judecat la Judecătoria Alba Iulia. Potrivit legii, numai pentru delapidare bărbatul riscă între 2 și 7 ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS