14.5 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoi morți și șase răniți într-un atac armat la petrecerea unor adolescenți din SUA

Doi morți și șase răniți într-un atac armat la petrecerea unor adolescenți din SUA

Două persoane au fost împușcate mortal, duminică, în timp ce se aflau la o petrecere, într-o suburbie a oraşului american Atlanta, potrivit NBC News, citat de Știrile PROTV.

Polițiștii au anunțat și că cel puțin alte șase persoane au fost rănite în urma atacului.

La petrecere au participat peste 100 de adolescenți.

”Informațiile sunt foarte puține în acest moment”, a precizat biroul șerifului din Douglasville.

Deocamdată, în acest caz nu a fost făcută nicio arestare, iar ofițerii cer informații cunoștințelor adolescenților în legătură cu potențialii suspecți.

Statele Unite plătesc un preţ foarte mare pentru răspândirea armelor de foc pe teritoriul lor şi pentru uşurinţa cu care americanii au acces la ele, notează AFP.

Ţara numără mai multe arme individuale decât locuitori: unul din trei adulţi deţine cel puţin o armă şi aproape unul din doi adulţi locuieşte într-o casă în care există o armă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS