6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞtiri false despre posibile cutremure, pe reţelele sociale din Germania

Ştiri false despre posibile cutremure, pe reţelele sociale din Germania

O ştire falsă despre un cutremur iminent în noaptea de marţi spre miercuri, răspândită pe reţelele de socializare, i-a alarmat pe mulţi locuitori din landul Renania de Nord – Westfalia din vestul Germaniei, care şi-au părăsit locuinţele şi au telefonat la staţiile de poliţie locale, informează DPA, citată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt de la Centrul de Control al Poliţiei din Duisburg a precizat că poliţiştii germani au primit apeluri telefonice atât din oraşele mari, cât şi din cele mici din Renania de Nord – Westfalia.

La Koln, rezidenţii unui bloc înalt şi-au părăsit locuinţele şi s-au refugiat în stradă. Poliţia şi pompierii locali au reuşit totuşi să îi liniştească şi să îi convingă să se întoarcă în apartamentele lor.

În Gelsenkirchen, un oraş situat la 90 kilometri spre nord, poliţia a anunţat că a primit numeroase telefoane de la localnici cuprinşi de panică.

Originea acelei ştiri false este încă cercetată, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei germane.

„Aceasta este fără îndoială o ştire falsă absolut mizerabilă”, a adăugat el. În contextul seismului devastator din Turcia şi Siria, temerile oamenilor sunt exploatate, iar ştirile false se răspândesc cu mare rapiditate pe reţelele de socializare, a mai spus acelaşi purtător de cuvânt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS