19.9 C
Craiova
luni, 27 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateColoană de autocamioane lungă de cinci kilometri la Vama Nădlac II

Coloană de autocamioane lungă de cinci kilometri la Vama Nădlac II

Sute de şoferi de autocamioane aşteaptă, miercuri, să iasă din ţară prin principalele puncte de trecere a frontierei din judeţul Arad, iar înainte de Nădlac II, pe autostrada A1, s-a format o coloană lungă de aproximativ cinci kilometri.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că un număr mare de TIR-uri s-au prezentat la frontieră într-un timp scurt, conform Agerpres.

Se lucrează pe patru artere de control dedicate traficului greu

„În ultimele 24 de ore au ieşit din ţară, doar prin PTF Nădlac II, peste 1.200 de automarfare. În acest punct se lucrează pe patru artere de control dedicate traficului greu, iar timpul de aşteptare pentru formalităţi este de aproximativ 150 de minute. Se înregistrează un număr mare de autocamioane prezente la verificările de la ieşirea din ţară în timp foarte scurt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Andrei Dincă.

Coloana, lungă de cinci kilometri

La Nădlac II, TIR-urile aşteaptă pe banda de urgenţă a autostrăzii, coloana fiind lungă de cinci kilometri.

La Nădlac I, este deschisă o arteră de control pentru traficul greu, iar şoferii aşteaptă aproximativ o oră pentru a trece graniţa în Spaţiul Schengen. La Vărşand, unde sunt deschise două artere, se aşteaptă cel puţin 30 de minute.

Pe sensul de intrare în România, şoferii de automarfare aşteaptă circa 30 de minute la Nădlac I şi Nădlac II. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS