17.9 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbat accidentat mortal când traversa strada

Bărbat accidentat mortal când traversa strada

Un bărbat a murit, miercuri, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce traversa neregulamentar DN 24 în interiorul localităţii Berheci, informează Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, citat de Agerpres.

Miercuri, în jurul orei 07.00, Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic prin 112 cu privire la faptul că pe DN 24, în interiorul localităţii Berheci, judeţul Galaţi, a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane.

Din verificările preliminare, poliţiştii rutieri au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 35 de ani, din municipiul Iaşi, judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, având direcţia de deplasare dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, în interiorul localităţii Berheci, la km 33 + 100 de metri, a surprins şi accidentat un bărbat, cu vârsta de 47 de ani, domiciliat în sat Gara Berheci, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.

Echipajul de la Ambulanţă care a sosit la faţa locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Galaţi, în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto deţine permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ. A fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS