25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE /Avion cu 72 de oameni la bord, prăbușit în Nepal. Sunt cel puțin 40 de morți (VIDEO)

UPDATE /Avion cu 72 de oameni la bord, prăbușit în Nepal. Sunt cel puțin 40 de morți (VIDEO)

Un avion cu 72 de persoane la bord s-a prăbușit duminică în Nepal, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Yeti Airlines, precizând că nu știe „dacă există supraviețuitori”.

UPDATE / Cel puţin 40 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică din cauza prăbuşirii unui avion de pasageri al companiei Yeti Airlines în oraşul Pokhara, aflat la circa 200 de kilometri nord-vest de capitala nepaleză Kathmandu, a anunţat Autoritatea nepaleză pentru aviaţie civilă, transmit Reuters, DPA şi AFP.

”Operaţiunile de salvare sunt în desfăşurare”, a declarat Jagannath Niroula, purtător de cuvânt al Autorităţii nepaleze pentru aviaţie civilă.

„Erau 68 de pasageri la bord și patru membri ai echipajului (…) forțele de salvare sunt pe drum, nu știm pentru moment dacă există supraviețuitori”, a declarat pentru AFP Sudarshan Bartaula.

Televiziunea de stat a anunțat că unele corpuri au fost recuperate de la locul prăbușirii, în vestul micii țări din Himalaya, potrivit Reuters. Avionul decolase din capitala Kathmandu şi s-a prăbuşit între vechiul şi noul aeroport din oraşul Pokhara.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS