15.1 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele implicate în răpirea fetei de 14 ani, arestate preventiv

Persoanele implicate în răpirea fetei de 14 ani, arestate preventiv

Patru bărbaţi şi o femeie, reţinuţi în cazul dispariţiei minorei de 14 ani, din localitatea Tălmaciu, care ar fi fost luată cu forţa de la domiciliu de patru bărbaţi mascaţi şi transportată într-un imobil din judeţul Braşov, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, informează Agerpres.

Potrivit IPJ Sibiu, în cursul zilei de marţi, 10 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă a celor cinci persoane pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani din localitatea Mârşa şi o femeie în vârstă de 46 de ani sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv violare de domiciliu cu privire la dispariţia unei minore în vârstă de 14 ani din oraşul Tălmaciu care ar fi fost luată cu forţa luni, 9 ianuarie, în timp ce se afla la domiciliul său din oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu, de către patru persoane de sex masculin, mascate, şi ar fi fost obligată să urce într-un autoturism, al cărui conducător auto s-a deplasat într-o direcţie necunoscută.

Poliţiştii sibieni, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Braşov, au depistat minora în cauză într-un imobil de pe raza localităţii Vad, comuna Şercaia, judeţul Braşov şi au continuat cercetările.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS