15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateFiul unui diplomat grec, acuzat de spionaj pentru Rusia

Fiul unui diplomat grec, acuzat de spionaj pentru Rusia

Un bărbat de 39 de ani, cetățean grec de origine rusă, fiu al unui diplomat, este suspectat că ar fi spionat pentru GRU, serviciul secret al armatei ruse. Bărbatul, care are dublă cetăţenie, a fost arestat în luna martie la Viena, dar detaliile au fost făcute publice abia acum, conform G4Media.

Apartamentul suspectului a fost luat cu asalt pe 24 martie în Viena-Donaustadt de echipe ale unității antiteroriste Cobra, din cauza caracterului periculos al bărbatului.

Acesta este acuzat că, timp de mai mulți ani, a spionat pentru un serviciu secret rus în detrimentul Austriei. Și tatăl său, un fost diplomat care ar fi fost staționat în Austria și Germania în timpul serviciului activ, ar fi lucrat ca spion pentru Rusia.

Serviciul secret austriac susţine că tânărul a primit, de asemenea, pregătire militară specială în Rusia şi a fost în contact cu diplomați și alți spioni din diferite țări. Cu puțin timp înainte și în timpul războiului împotriva Ucrainei suspectul se afla la Moscova.

Din 2018 până la începutul anului 2022, el ar fi efectuat 65 de călătorii în străinătate, precum și în Rusia, Belarus, Turcia și Georgia. Deși nu avea decât un salariu în Austria, a cumpărat mai multe proprietăți în Viena, Rusia și Grecia.

Spionul, pus în libertate după ce a fost arestat

Serviciile secrete austriece cred că el ar fi servit ca un fel de barometru al stării de spirit din Austria. Se spune că a obținut informații despre politica externă, situația socială și de securitate în general și le-a transmis Rusiei.

La Viena el a dezvoltat un sistem separat cu ascunzători secrete în care erau depuse mesaje pentru a transmite informații. Locurile de predare erau făcute vizibile pentru destinatar prin marcaje discrete. După cum arată investigațiile, personalul diplomatic din Federația Rusă a fost întotdeauna prezent la aceste predări atât la momentul, cât și la locul potrivit.

În timpul diverselor percheziții efectuate la domiciliul suspectului, ar fi fost descoperit un detector de semnale – care poate detecta dispozitive de ascultare și camere ascunse. De asemenea, au fost confiscate telefoane mobile, laptopuri și tablete, pe care au fost evaluate în total zece milioane de fișiere.

Bărbatul, care a fost pus în libertate după ce a fost arestat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS