7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCuplu suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, reţinut de ucraineni la Odesa

Cuplu suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, reţinut de ucraineni la Odesa

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reţinut un cuplu căsătorit suspectat de spionaj în favoarea Rusiei în oraşul Odesa de la Marea Neagră, unul dintre cele mai mari porturi ucrainene.

Într-un comunicat transmis joi, SBU acuză cuplul că a colectat informaţii secrete pentru Rusia despre locurile pentru posibile desfăşurări militare şi despre mişcarea unităţilor de apărare antiaeriană.

Cei doi, ale căror nume nu au fost dezvăluite, sunt suspectaţi că erau ofiţeri ai serviciului secret al armatei ruse care plănuiau să creeze o reţea de agenţi în sudul Ucrainei.

Ofiţerii SBU au găsit telefoane mobile şi calculatoare cu dovezi privind „o corespondenţă ascunsă cu agresorul”, se precizează în comunicat.

„SBU i-a reţinut pe ambii spioni când aceştia încercau să transfere Rusiei informaţii clasificate”, a adăugat sursa citată.

Odesa a fost deseori o ţintă de când Rusia a invadat Ucraina în februarie

Odesa a fost deseori o ţintă de când Rusia a invadat Ucraina în februarie, dar rămâne sub controlul ucrainean.

Conform SBU, bărbatul şi femeia reţinuţi au ajuns în Ucraina în 2018 şi au primit permise de rezidenţă, bărbatul activând în trecut în armata rusă.

Cuplul ar fi transferat informaţiile pe care le colecta către unui fost ofiţer al forţelor speciale ruse din Crimeea care coopera cu serviciul secret al armatei. Peninsula Crimeea a fost ocupată de Rusia în 2014.

SBU a publicat de asemenea o serie de fotografii cu arestarea cuplului, documente militare ale bărbatului reţinut, care arată rangul său de colonel, precum şi paşapoartele ruseşti ale celor doi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS