6.4 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe se mai poate face după votul negativ pentru aderarea României la Schengen

Ce se mai poate face după votul negativ pentru aderarea României la Schengen

Potrivit unor surse apropiate de discuțiile la nivel european, cel mai realist moment pentru o decizie favorabilă României ar putea fi la Consiliul JAI în primăvară.

Subiectul ar putea fi discutat și la Consiliul European, de săptămâna viitoare, unde se poate stabili o poziție favorabilă României, însă acesta nu o poate impune și ministrilor JAI. Teoretic, ar putea fi convocat un consiliu extraordinar, însă având în vedere obiecțiile Austriei este un pic probabil ca lucurile să se schimbe, au precizat pentru HotNews.ro aceleași surse.

„Important este să fie rezolvată problema cu Austria, iar în acest context, un termen realist ar putea fi Consiliul JAI din martie”, susțin sursele citate.

Ce contează în acest moment este sprijinul Comisiei Europene, ale celor 26 de state și promisiunea președinției suedeze care și-a exprimat susținerea pentru aderarea României la Schengen.

Importante sunt și alegerile regionale din Austria de la finalul lui ianuarie

Potrivit surselor citate, importante sunt și alegerile regionale din Austria de la finalul lui ianuarie. De aici și poziția total inflexibilă a cancelarului Karl Nehammer.

„S-a văzut de la început că nu vrea o soluție. Discursul său a fost: siguranța Austriei e în pericol, sunt ales în Austria, ca să am succes trebuie să atac Comisia Europeană. Partidul său are probleme, în sondaje migrația e principala preocupare înaintea inflației, războiului. Poziționarea sa e pentru consum intern. Eu nu am văzut niciodată în PPE vreun discurs atât de eurosceptic al unui premier PPE precum cel al Cancelarului Austriei. Viktor Orban nu a vorbit niciodată așa”, a comentat sursa citată.

Austria a blocat în Consiliul JAI de joi aderarea României la Schengen. Olanda, care s-a opus aderării Bulgariei a votat și ea împotrivă deoarece votul s-a dat „la pachet” pentru cele două țări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS