În condițiile extinderii tot mai rapide a circulației informației și pe fondul unui progres tehnologic care deja ne întrebăm… la al câtelea ”G” se va opri, nu este de mirare că se creează, la nivelul receptorului, o suprasolicitare.
Atât difuzarea informației, cât și perfecționarea mijloacelor prin care aceasta este făcută erau necesare, dar în ce măsură tot acest proces nu ne atrage într-o capcană?
Există studii științifice care atestă faptul că un om nu poate fi atent la mai mult de 2-3 lucruri concomitent. Se mai spune că bărbații ar avea o capacitate mai scăzută de a-și distribui atenția decât femeile.
Nimic spectaculos până aici, dar ce înseamnă cu adevărat aceasta în epoca telefonului mobil, a tabletei și a calculatorului sau laptop-ului?
Pe lângă site-urile accesate pentru necesarul de comunicare zilnică (servicii de e-mail, rețele de socializare), care deja tind să ocupe foarte mult din timpul nostru liber, sunt zeci de site-uri de știri, de publicații online, de portaluri cu profil sportiv sau de divertisment care de-abia așteaptă să fie accesate.
Și ar fi greșit să credem că există un public calat doar pe un segment, este drept că pot exista anumite priorități, însă tot mai mulți internauți se interesează atât de ultimele știri economice și politice, cât și de ce s-a mai întâmplat în competiția sportivă a momentului, ce mai e nou prin viața mondenă sau ce filme mai rulează în cinema.
La toate acestea trebuie să adăugăm că fiecare are o viață profesională, dar și una familială de care nu poate face abstracție.
Cum rezolvi dilema în momentul în care vrei să afli ce s-a mai întâmplat important, copilul cere de mâncare, vecinul dă cu bormașina, la serviciu e de rezolvat o problemă urgentă care necesită ajutorul tău, iar la Mondiale tocmai s-a marcat golul zilei?
Până la urmă, la câte lucruri te poți concentra în același timp și mai ales pe câte le poți rezolva eficient?
În epoca modernă, dependența de dispozitive conectate la Internet și de informația care ne parvine prin intermediul acestora a devenit un fenomen și este la fel de acută ca și dependența de o substanță care dă adicție (ex. tutun sau alcool).
Nu știu care ar fi cea mai potrivită soluție. Desigur, cea mai la îndemână și firească este ieșirea în natură, dar dacă imediat ce te întorci în apartament deschizi laptop-ul sau – și mai rău! – dacă te duci în parc sau pe stadion și acolo, jumătate din timp, butonezi smartphone-ul, ce s-a rezolvat cu adevărat?
În cartea sa ”Arta de a trăi fără știri”, scriitorul și omul de afaceri elvețian Rolf Dobelli arată că, în realitate, putem trăi foarte bine și fără informație în exces, că multe lucruri dintre cele difuzate nu ne sunt cu adevărat necesare.
Însă totul începe să semene cu o masă copioasă la care uiți să mai ții cont și de sfatul medicului atunci când vezi atâtea bucate pe masă.
La ce să renunți mai întâi? Parcă… la nimic.
Un fenomen care tinde să devină o problemă socială
Fenomenul tinde să depășească granițele unui simplu disconfort și să devină o problematică socială fiindcă s-au înmulțit cazurile în care diferite persoane sunt atât de dependente de device-uri/comunicare/informație încât uită (fără ghilimele, deci la propriu) să mai oprească flacăra la aragaz, să dea de mâncare copilului mic sau să-l supravegheze, să verifice nivelul atins de apa din cadă etc. Din păcate, uneori se produc accidente tragice, ale căror urmări nu mai pot fi îndreptate.
Pe nesimțite, am devenit dependenți de toate acestea într-o măsură mai mare decât este pregătit organismul să accepte. Problema este serioasă și poate deveni și mai gravă.
Nu se pune, desigur, problema să ne izolăm total sau să ne ”întoarcem” în epoca silexului.
Dar trebuie să avem o măsură în toate și să știm să eliminăm acele lucruri care nu ne sunt absolut necesare. Să putem pune frână, să spunem ”nu” dacă n-am mai văzut verdele ierbii de o lună, două sau mai mult.
Altfel, vom suporta consecințele, care nu sunt deloc plăcute.
Omul nu este făcut nici să fie robot, dar nici să fie înlocuit de robot, e un adevăr nu tocmai înțeles și acceptat astăzi.
Autor: Mihai Gîndu
