9.7 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBătrâni accidentaţi pe trecere de pietoni la Băile Herculane

Bătrâni accidentaţi pe trecere de pietoni la Băile Herculane

Un bărbat şi o femeie, ambii de 69 de ani, din Orşova, au fost răniţi grav, luni, pe o trecere de pietoni, în zona gării din staţiunea Băile Herculane. Ei au fost loviţi de un TIR condus de un şofer turc, informează Agerpres.

„În timp ce un bărbat, cetăţean turc, conducea un ansamblu de vehicule pe DN 6, din direcţia Caransebeş către Orşova, la km 380+200 m, nu ar fi acordat permisiune de trecere unor pietoni, un bărbat şi o femeie, angajaţi în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicatoare şi marcaje rutiere.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a celor doi pietoni, ambii în vârstă de 69 de ani, din Orşova”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Şoferul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice.

Poliţiştii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările în acest caz. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS