-8.5 C
Craiova
joi, 9 februarie, 2023
Știri de ultima orăActualitateMAI: Peste 3.600 de evenimente în ultimele 24 de ore

MAI: Peste 3.600 de evenimente în ultimele 24 de ore

Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 3.633 de evenimente, 2.362 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.271 situaţiilor de urgenţă, relatează Agerpres.

Conform unui comunicat de presă al MAI, la nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 703 posibile infracţiuni, în cazul a peste 25% dintre acestea poliţiştii sesizându-se din oficiu.

În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, sâmbătă s-au dispus măsuri preventive pentru 23 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 15 autori în 9 dosare penale cu autor necunoscut.

De asemenea, echipajele de poliţie au depistat 8 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 160 de autori de infracţiuni

Poliţiştii şi jandarmii au prins în flagrant 160 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 165 de fapte penale.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au continuat acţiunile care au vizat menţinerea siguranţei pe drumurile publice şi prevenirea accidentelor grave de circulaţie. În urma abaterilor constatate, poliţiştii rutieri au reţinut 719 permise de conducere şi au retras 285 de certificate de înmatriculare, precizează sursa citată.

Au fost constatat 8.007 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 8.007 contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3 milioane de lei. Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 61 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 268 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 133.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.071) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 64 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 11 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 9 misiuni aero-medicale, fiind salvate 8 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.392 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

De asemenea, din data de 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 91.733 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 2 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 23,7%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS