19.6 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateMisiune UE de instruire a soldaților ucraineni

Misiune UE de instruire a soldaților ucraineni

Uniunea Europeană a lansat o misiune de instruire pentru soldaţi ucraineni. Este cea mai mare misiune militară a UE de până acum. În ceea ce priveşte livrarea de arme pentru Ucraina pentru a înlocui stocurile epuizate, UE avertizează statele membre cu privire la riscul de a acţiona pe cont propriu, notează Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, UE a lansat oficial o misiune de instruire pentru trupele ucrainene, numită Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă pentru Ucraina (EUMAM Ukraine). Decizia generală de a stabili misiunea de instruire fusese deja luată de către miniştrii de externe în 17 octombrie. Ungaria a fost singura ţară care nu a votat pentru, dar a făcut uz de posibilitatea unei abţineri constructive, ceea ce înseamnă că ţara nici nu participă la misiune, nici nu o finanţează. Austria declarase deja că va sprijini misiunea, dar nu a intenţionat să fie o parte activă a sa.

Aceasta este cea mai mare misiune de instruire pe care UE a lansat-o vreodată. Ea îşi propune să pregătească iniţial 15.000 de soldaţi ucraineni pentru câmpul de luptă. Misiunea este desemnată iniţial pentru doi ani şi este de aşteptat să coste în jur de 60 de milioane de euro pe an.

Banii provin de la Instrumentul European pentru Pace al blocului comunitar, un fond deja tensionat în mod serios, întrucât este exploatat şi pentru a acoperi costul livrărilor de arme de la membri ai UE către Ucraina. Misiunea va fi realizată de aproximativ 20 de state membre. Sediul misiunii, în Polonia şi Germania 

Sediul misiunii va fi în două state UE

Principalul centru al misiunii va fi în Polonia, ţară vecină cu Ucraina, sediul secundar fiind creat în Germania. Ministrul apărării german Christine Lambrecht a afirmat, într-o întâlnire cu omologii săi din UE la Bruxelles, că până în iunie anul viitor Berlinul intenţionează să antreneze 5.000 de ucraineni „cu o gamă largă de aptitudini”.

Slovenia va participa la misiunea UE pentru instruirea trupelor ucrainene cu câteva zeci de instructori, care sunt aşteptaţi să fie desfăşuraţi în Germania, a anunţat marţi, la Bruxelles, Damir Crncec, secretar de stat în Ministerul Apărării. Instructorii urmează să furnizeze îndeosebi pregătire de specialitate, a spus el, menţionând că propunerea urmează să fie confirmată de către guvern. Ministerul desfăşoară discuţii interne privind modul în care Slovenia va putea participa şi ce aptitudini ale membrilor armatei slovene ar putea fi utile. Ce fel de experţi va trimite Slovenia depinde de nevoile armatei ucrainene, a spus Crncec. El a adăugat însă că pentru moment nu există intenţia ca soldaţi ucraineni să fie instruiţi în Slovenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS