11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat aflat singur în mașină, oprit de poliție, s-a mutat pe locul din dreapta spunând că nu el a condus mașina

Un bărbat aflat singur în mașină, oprit de poliție, s-a mutat pe locul din dreapta spunând că nu el a condus mașina

Un bărbat de 32 de ani din Câmpulung Moldovenesc a fost oprit duminică de un echipaj de poliție pentru verificări. Bărbatul se afla singur în mașină, susțin surse din poliție, și după ce a oprit la semnalele polițiștilor s-a mutat în dreapta, susținând că nu el conducea mașina.

Întrebat cum poate explica situația, bărbatul nu a putut face alte precizări cu privire la situația hilară în care se afla, fiind singur în mașină, conform G4Media.ro.

Tânărul avea halenă alcoolică, a refuzat testul cu aparatul etilometru, dar a mers ulterior la prelevarea mostrelor biologice din sânge

”La data de 30.10.2022, în jurul orei 03:16, echipajul de poliție din cadrul Poliției mun. C-lung Moldovenesc, în timp ce executa serviciul de monitorizare, supraveghere și control a traficului rutier, pe str. Ion Hălăuceanu de pe raza mun. C-lung Moldovenesc, jud. Suceava, a efectuat semnal de oprire unui autoturism, șoferul oprind imediat și trecând pe scaunul din dreapta. La controlul vehiculului, pe locul din dreapta față a acestuia a fost identificat un bărbat de 32 de ani, din sat/com. Sadova, jud. Suceava, care a declarat verbal faptul că nu el a condus autoturismul, fără a putea face alte precizări.

Având în vedere faptul că bărbatul prezenta haelnă alcoolică, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilometru, acesta refuzând această procedură. I s-a adus la cunoștință acestuia că urmează a fi condus la sediul Spitalului mun. C-lung Moldovenesc în vederea prelevării de mostre biologice de sânge, iar după mai multe insistețe acesta fiind de acord cu această procedură, fiindu-i prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiuni de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336, alin. 1 din Codul Penal”, se arată în comunicatul Poliției.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS