17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePortretele victimelor de la Colectiv vor fi purtate din fața Clubului până la Parchetul General

Portretele victimelor de la Colectiv vor fi purtate din fața Clubului până la Parchetul General

La 7 ani de la tragedia de la Clubul Colectiv, Geeks for Democracy, Inițiativa România și Corupția Ucide au planificat pentru duminică, 30 octombrie, un eveniment comemorativ: portretele victimelor vor fi purtate de participanți din fața Clubului Colectiv până la Parchetul General.

Evenimentul comemorativ își propune să-i aducă împreună pe toți cei care au fost mișcați de tragedia de acum șapte ani și să mențină trează conștientizarea dramei care a cutremurat toată societatea românească.

„65 de oameni au murit și peste 150 au fost răniți în urma incendiului din 30 octombrie 2015 – copii și părinți, frați și surori, prieteni și iubiți. Dosarul colectiv a fost instrumentat superficial, tergiversat, scindat și s-a încercat deturnarea atenției publice de la faptul că spitalele și deciziile autorităților au făcut mai multe victime decât incendiul în sine. Revoltați, răniții și rudele celor care și-au pierdut viața au depus la Parchetul General plângere penală împotriva lui Victor Ponta, Raed Arafat, Nicolae Bănicioiu și Gabriel Oprea, decidenții politici responsabili pentru intervențiile neprofesioniste și rău-voitoare ale autorităților și pentru consecințele dezastruoase ale acestora.

La 7 ani de atunci acest dosar este tergiversat la Parchetul General iar problema sistemului sanitar, a paturilor și spitalelor pentru arși, a infecțiilor nosocomiale este departe de a fi rezolvată și încă este permisă funcționarea spațiilor publice fără asigurarea protecției împotriva incendiilor și situațiilor de urgență. Și anul acesta, ca în fiecare din ultimii 7, ieșim în stradă să cerem dreptate pentru colectiv și pentru noi”, au transmis organizatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS