10.1 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTânără moartă într-o prăpastie din Munții Bucegi

Tânără moartă într-o prăpastie din Munții Bucegi

O tânără în vârstă de 24 de ani a murit, sâmbătă, după ce a căzut aproximativ 200 de metri într-o prăpastie din Masivul Bucegi, în apropiere de Valea Jepilor Mici, informează News.ro.

Femeia s-a împiedicat, iar cei trei însoţitori ai săi nu au putut face nimic pentru a o ajuta. Echipaje de la Salvamont au fost solicitate să recupereze trupul neînsuflețit.

Turista în vârstă de 24 de ani, din judeţul Neamţ, a urcat pe munte, în Masivul Bucegi, împreună cu prietenul ei şi cu alte două persoane. La un moment da, femeia s-a împiedicat şi a căzut în gol 200 de metri, în zona Brâna Caraimanului, pe traseul care duce de la Crucea Caraiman spre cabana Caraiman.

Potrivit oficialilor Salvamont Buşteni, salvatorii au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, în jurul orei 15.00. Salvamontişti au ajuns la locul unde s-a produs accidentul, au preluat trupul tinerei şi l-au transportat în staţiune.

Prietenul femeii, aflat în stare de şoc, a fost coborât de pe munte şi predat unui echipaj medical de la serviciul de ambulanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS