12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTransport ilegal de lemne descărcat în curtea unui post de poliţie

Transport ilegal de lemne descărcat în curtea unui post de poliţie

Un camion care transporta lemne fără a avea aviz de proveniență a fost descărcat în curtea Postului de Poliție din comuna suceveană Arbore. Lemnul a fost tăiat imediat la faţa locului. Întâmplarea a fost reclamată la 112 de doi activişti de mediu, relatează Monitorul de Suceava.

Cei doi s-au întâlnit cu camionul cu lemn de fag pe drum, au verificat şi au aflat că transportul era ilegal. Urmărind autovehiculul, au văzut că acesta a fost descărcat în curtea postului de poliţie şi că un bărbat a început să taie lemnul.

Cum la postul de poliție nu era nici un polițist, activiștii au sunat la 112.

Un echipaj de la Postul de Poliție Solca a venit la fața locului și a început verificările, care au confirmat că lemnul nu era de proveniență legală.

Șeful de post din comuna Arbore are locuința de serviciu în aceeași clădire cu postul de poliție.

IPJ Suceava a dispus verificări

Conducerea IPJ Suceava a dispus efectuarea de verificări prin structura de control intern pentru stabilirea circumstanțelor producerii evenimentului și stabilirea modului în care materialul lemnos a fost transportat și depozitat în curtea postului de poliție.

De asemenea, IPJ Suceava a transmis că au fost alocate toate cantitățile de material lemnos necesare încălzirii sediilor care utilizează lemnul pentru încălzirea cu sobe, fără a fi înregistrate probleme sau lipsuri în acest sens.

Activistul Mihai Prutean, cel care a sesizat situaţia, s-a declarat dezamăgit de atitudinea „josnică“ a polițiștilor.

”Eram pe drumul principal, spre Iaslovăț, și am văzut acel camion ieșind de pe un drum secundar. Am mers în spatele lui, am făcut verificări și văzut că nu deține aviz. Apoi, ce să văd, porțile erau deschise la Poliția Arbore pentru acel camion, care, după cum se vede, a intrat în curtea poliției. Lemnul a fost descărcat foarte repede și tot repede lemnul a fost tăiat.

E lemn fără aviz, e josnic ce se întâmplă, noi cerem sprijinul autorităților când semnalăm un transport ilegal și chiar ei, polițiștii, să primească lemnul ilegal în curtea instituției?”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS