11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiderii statelor membre UE vor să ceară plafonarea prețului la gaze

Liderii statelor membre UE vor să ceară plafonarea prețului la gaze

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene ar urma să ceară Bruxelles-ului să propună plafonarea preţurilor la gazele naturale, când se vor întâlni vineri, 7 octombrie, conform proiectului declaraţiei lor comune, consultat de Reuters. Liderii UE vor cere Comisiei Europene să lucreze urgent la acţiuni, inclusiv „propunerea unor soluţii viabile pentru reducerea preţurilor prin plafonarea preţurilor gazelor naturale”, se arată în proiect, potrivit Agerpres.

Vineri, liderii UE vor discuta la Praga următoarele măsuri menite să ţină sub control creşterea preţurilor la energie, care alimentează nivelul record al inflaţiei şi ameninţă să provoace recesiune. Comisia a repetat că guvernele UE pot încă să folosească 225 miliarde de euro sub formă de împrumuturi ieftine neutilizate din fondul UE de revenire post-pandemie şi să le utilizeze pentru a răspunde la criza energetică.

Separat, ministrul spaniol al Economiei, Nadia Calvino, şi-a exprimat speranţa că premierul ţării, Pedro Sanchez, îl va putea convinge pe omologul său german să renunţe la opoziţia faţă de propusa plafonare a preţurilor la gaze naturale.

„Sunt sigură că această problemă va fi discutată miercuri, la întâlnirea dintre Spania şi Germania, şi sper să convingem Germania să avanseze pe această cale”, a declarat Calvino, referindu-se la viitoarea întâlnire dintre Pedro Sanchez şi cancelarul Olaf Scholz.

Pe 30 septembrie, statele membre ale Uniunii Europene au convenit impunerea de taxe pe profiturile excepţionale ale firmelor din energie şi au început negocierile privind viitoarele decizii pentru a rezolva criza energiei, posibil o plafonare a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar.

În timp ce multe state membre UE cer impunerea unui plafon a preţului la gazele naturale la nivelul blocului comunitar, altele, inclusiv Germania, se opun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS