5.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGarnituri de tren, oprite de la funcţionare de Protecția Consumatorilor 

Garnituri de tren, oprite de la funcţionare de Protecția Consumatorilor 

Nouă garnituri de tren au fost oprite de la funcţionare de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), la Bucureşti, printre nereguli aflându-se scaune murdare, grupuri sanitare neigienizate, praf în instalaţiile de aer condiţionat. De asemenea, au fost date amenzi în valoare de 30.000 de lei, relatează News.ro.

ANPC a transmis, vineri, că a verificat garniturile de tren de la Revizie Vagoane Bucureşti Basarab şi Revizie Vagoane Bucureşti Griviţa.

„Se termină o săptămână, nu fără peripeţii. Am revenit în tren, nu ca să ne plimbăm, ci ca să îl verificăm. Este greu de imaginat că, după ce am desfăşurat o acţiune, în urmă cu câteva luni, lucrurile par încremenite în timp. O găletuşă, o cârpă murdară şi multă indolenţă. S-au aplicat sancţiuni şi sper că acest semnal de alarmă să schimbe lucrurile în bine. A merge cu trenul astăzi este o cursă cu peripeţii. Covid -ul pare o favoare. CFR pare doar o vacă de muls”, a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Ce au găsit echipele de control

Echipele de control au găsit: podelele din linoleum murdare, nemăturate, mobilierul specific vagoanelor neigienizat şi deteriorat (scaune din pluş murdare/pătate; cu tetiere şi cotiere rupte; coşurile de gunoi din vagoane pline de gunoi (în cazul în care erau golite, nu erau igienizate şi prezentau un strat gros de reziduuri vechi); grilele instalaţiilor de aer condiţionat neigienizate, cu depuneri de praf.

De asemenea, alte nereguli au fost: grupuri sanitare dotate cu vase de wc si lavoare vechi, ruginite, crăpate, neigienizate, cu miros pătrunzator; lipsa materialelor dezinfectante, a mijloacelor de ştergere/uscare a mâinilor, lipsa săpunului lichid.

ANPC a dat amenzi de 30.000 de lei şi a oprit de la funcţionare nouă garnituri de tren, până la remedierea deficienţelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS