4.5 C
Craiova
luni, 5 decembrie, 2022
Știri de ultima orăActualitate400 de migranți, salvați de pe Marea Mediterană de polițiști de frontieră români și italieni

400 de migranți, salvați de pe Marea Mediterană de polițiști de frontieră români și italieni

Aproximativ 400 de persoane aflate la bordul unui iaht avariat, în Marea Mediterană, au fost salvat de poliţiştii de frontieră români și italieni, operaţiunea de salvare fiind îngreunată de condiţiile meteo nefavorabile, informează News.ro. 

Poliţia de Frontieră a transmis, vineri, că poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflaţi în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune „THEMIS 2022” sub egida Agenţiei Frontex, au salvat 147 de persoane aflate la bordul unui iaht avariat aflat în zona economică exclusivă, la sud de Rocella Ionica. 

Pe 27 septembrie, începând cu ora 21.00, autorităţile italiene au declanşat o amplă operaţiune de salvare în Marea Mediterană. La această misiune au participat trei nave de patrulare italiene şi nava MAI 1102 a Gărzii de Coastă.  

“Pe tot parcursul nopţii de 27 spre 28 septembrie 2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu colegii italieni au sărit în ajutorul persoanelor aflate la bordul ambarcaţiunii de agrement avariate, iar în urma intervenţiei salvatoare au fost recuperate aproximativ 400 de persoane, printre care familii, femei însărcinate şi copii minori.

La bordul navei maritime de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, au fost transbordate 147 de persoane, restul fiind prleuate de trei nave de patrulare aparţinând autorităţilor guvernamentale italiene”, se arată în comunicat.

Operaţiunea de salvare a fost dificilă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Intervenţia s-a încheiat în dimineaţa de 28 septembrie. Toate persoanele au ajuns în siguranţă în porturile Crotone şi Roccellese pentru cazare temporară. 

La finalizarea acţiunii de salvare, nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă şi-a reluat misiunea în cadrul operaţiunii Frontex.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS