17.3 C
Craiova
luni, 26 septembrie, 2022
Știri de ultima orăActualitateJurnalele – oglinzi ale Destinului

Jurnalele – oglinzi ale Destinului

“Omul Universal” Leonardo Da Vinci (1452-1519) ţinuse, în timpul vieţii sale, circa 30 de jurnale pe diverse teme ale ştiinţei, tehnicii şi artei. Însemnările, schiţele şi notiţele renumitului renascentist italian au ajuns în diverse colecţii la: Muzeul Louvre; Biblioteca Regală de la Castelul Windsor; Biblioteca Naţională din Spania; Biblioteca Ambrosiană din Milano; Biblioteca Britanică din Londra ş.a. “Codex Leicester” este un vestit jurnal al lui Leonardo Da Vinci, denumirea provenind de la numele cumpărătorului acelei cărţi în anul 1717, Thomas Coke, devenit ulterior Duce de Leicester; valoroasa lucrare, cumpărată de Bill Gates, este expusă public o dată pe an în anumite metropole ale lumii.

Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) este autorul strălucitei opere memorialistice “Poezie şi adevăr” la care a lucrat aproape două decenii, între anii 1811-1814 şi 1817-1830. Potrivit mai multor critici literari, jurnalul goethean se caracterizează prin două dimensiuni esenţiale: intervenţia spontană a fanteziei şi a poeziei în reflectarea unor evenimente socio-politice; tratarea artistică, asumată în mod vizibil, a propriei vieţi şi interpretarea acesteia în termenii unei opere de artă. Elaborată astfel, ampla lucrare a lui Goethe aparţine simultan literaturii şi ştiinţei.

“The Voyage of the Beagle”: astfel se intitulează cartea pe care savantul britanic Charles Darwin (1809-1882) o publica în anul 1839. Cu vasul “Beagle” acesta a efectuat o expediţie ştiinţifică din 27 decembrie 1831 până în 2 octombrie 1836, deşi planul iniţial al călătoriei se limita la doi ani. După plecarea din zona vestică a Strâmtorii Plymouth, vasul a traversat Oceanul Atlantic, şi-a continuat deplasarea în proximitatea coastelor estice şi vestice ale Americii de Sud, apoi Tahiti, Australia, Noua Zeelandă, după aceea prin Oceanul Indian, din nou în America de Sud/Brazilia, Insulele Azore din Atlantic şi, în fine, traseul spre casă. Într-un veritabil ocol al Pământului, Darwin s-a aflat timp de trei ani şi trei luni pe uscat, iar 18 luni pe apele Oceanelor Atlantic, Pacific şi Indian, valorificând călătoria îndelungată şi misterioasă în rezultate care i-au adus celebritatea mondială.

Scriitorul clasic rus Lev Tolstoi (1828-1910) îşi începuse “Jurnalul” în 1847 la vârsta de 19 ani, continuându-l de-a lungul întregii sale vieţi. Iată ce mărturisea cu privire la realizarea acestui proiect literar: “Nu am avut niciodată un jurnal, pentru că nu îi vedeam rostul. Acum, însă, când mă ocup de dezvoltarea aptitudinilor mele, voi fi în măsură să judec, după jurnal, mersul acestei dezvoltări. În jurnal trebuie să se găsească o tabelă de reguli şi, tot în jurnal, trebuie stabilite activităţile mele viitoare.”

Titu Maiorescu (1840-1917) este considerat autorul celui mai extins “Jurnal” din literatura română. Încă în perioada studiilor efectuate la Academia Tereziană din Viena între anii 1856 şi 1858, tânărul Maiorescu începe elaborarea “Însemnărilor zilnice” pe care le va scrie până în iunie 1917 când trecea în Eternitate. Ampla sa operă a fost publicată în cinci volume sub titlul “Jurnal. Epistolar” în perioada 1975-1984. În cartea mea intitulată “Gândirea maioresciană” (2020) se regăsesc numeroase elaborări evocative şi interpretative privind ampla creaţie a distinsului artizan al culturii româneşti moderne.

Navigatorul norvegian Fridtjof Nansen (1861-1930) a lăsat posterităţii un “Jurnal” al expediţiei sale spre Polul Nord, în care sunt cuprinse numeroase constatări de natură ştiinţifică, impresii spontane, desene, schiţe, fotografii, descrieri ale unor stări emoţionale. Autorul evocă perioada marcată de imobilizarea navei ‘Fram” printre gheţurile arctice până în toamna anului 1894, precum şi pregătirile pentru continuarea călătoriei cu săniile trase de câini către Polul Nord; sunt apoi relatate cu amănunte semnificative: călătoria lui Nansen împreună cu locotenentul Johansen, care a durat 15 luni; deriva navei “Fram” până la momentul revenirii în Norvegia în cursul lunii august a anului 1896.

De dimensiuni asemănătoare cu jurnalul maiorescian pe care l-am evocat anterior, este jurnalul lui Nicolae Iorga (1871-1940), intitulat “Orizonturile mele. O viaţă de om, aşa cum a fost”, apărut pentru prima dată în anul 1934 şi reeditat succesiv în 1972, 1976 şi 1981. Regretatul critic literar Valeriu Râpeanu (care s-a ocupat împreună cu doamna Sanda Râpeanu de volumele menţionate) are, în studiul introductiv la ultima ediţie, aceste judecăţi de valoare despre opera memorialistică a lui Nicolae Iorga: “Aici s-au revărsat calităţile celui mai mare portretist din literatura noastră, ale pamfletarului ce pustia terenurile adversarului cu o forţă de uragan, ale autorului de note de drum, ce uneau perspicacitatea scriitorului şi enciclopedismul savantului şi, nu în ultimul rând, ale creatorului de mari fresce sociale. Pentru că, până acum, numai <O viaţă de om> are în literatura română atributele marii construcţii epice care reînvie cu dragoste şi evlavie, cu dispreţ şi mânie, şi totdeauna cu fulgerul geniului o jumătate de secol de viaţă românească cu tot ceea ce a avut ea sublim şi grotesc, măreţ şi mărunt, generos şi meschin, înălţător şi prozaic în toată gama contrastelor posibile. Adevărat roman, «O viaţă de om» întruneşte toate atributele marii literaturi.”

Scriitorul francez Paul Valéry (1871-1945), în fiecare dimineaţă începând cu una din anul 1892, obişnuia să facă diferite însemnări personale care aveau să fie publicate de Centre Nationale de la Recherche Scientifique din Paris în perioada 1957-1961 într-o ediţie postumă facsimilată, alcătuită din 29 de volume intitulate “Cahiers”. Acestea însumează peste 26 de mii de pagini caracterizate printr-o diversitate a subiectelor şi formelor de expunere: eseuri; anecdote; amintiri; reflecţii; versuri; aforisme; modele, schiţe şi formule din domeniile fizicii, biologiei, filosofiei, psihologiei şi matematicii; stări şi reacţii emoţionale etc. Lucrarea a apărut ulterior în două volume în colecţia “Bibliothèque de la Pléiade” sub egida Editurii Gallimard, fiind publicată şi în limba română.

“Jurnalul de bord” al lui Eugeniu P. Botez/Jean Bart (1874-1933) se referă la un voiaj pe Marea Neagră cu bricul-şcoală “Mircea”, având ca repere spaţio-temporale: plecare/portul Sulina, 1 august 1896 şi sosire/portul Constanţa, 29 august 1896. Nava este astfel evocată în ziua întoarcerii acasă: “Din largul mării, «Mircea», bătrân, dar mândru încă, se-ndreaptă spre uscat şi zboară cu pânzele întinse, dorind s-ajungă în port… Pe chei se vede lumea sosită să ne aştepte; batistele se mişcă în aer, urându-ne bună venire! Iar flamura lui «Mircea», din vârf de la catarg, răspunde fluturându-şi culorile în vânt şi, în jocul ei prin aer, se apleacă şi se-nalţă de pare că salută pământul ţării noastre.”

Scriitorul Gala Galaction (1879-1961) a lăsat un “Jurnal” compus din 9 caiete manuscrise acoperind intervalul dintre 11 septembrie 1898 şi ianuarie 1955. De remarcat este faptul că autorul stabilise data când să fie dat publicităţii “Jurnalul” său; după o revedere a textelor în decembrie 1949, acesta scrisese, chiar în filele acelui “Jurnal”, următoarele cuvinte: “să zicem peste 50 de ani de azi înainte (în 1999 – n.n.)”. Totuşi, prin preocuparea uneia dintre fiicele sale, Jurnalul” lui Gala Galaction apărea cu mulţi ani înainte în trei volume succesive (1973; 1977; 1980).

Un alt scriitor român, Mihail Sebastian (1907-1945) este autorul “Jurnalului 1935-1944”. Citez din ultima filă a însemnărilor sale, datată 31 decembrie 1943: “Ca acum un an, ca acum doi, ca acum trei. Când a trecut şi anul ăsta? Părea aşa de greu, aşa de ceţos, aşa de nesigur. Şi totuşi a trecut. A trecut şi suntem încă vii. Dar războiul e mereu aici, lângă noi, cu noi, în noi. Mai aproape de sfârşit, dar tocmai de aceea mai dramatic. Orice bilanţ personal se pierde în umbra războiului”. Jurnalul postum a fost publicat în România în anul 1996 după originalul lucrării, aflat la Universitatea din Ierusalim.

În 1939, aflat în plină tinereţe, gânditorul Constantin Noica (1909-1987) începea să scrie primele însemnări în perspectiva elaborării unui “Jurnal filosofic” pe care l-a publicat în anul 1944, fiind cunoscut faptul că până în 1958 mai compusese numeroase cugetări reunite în nouă caiete de manuscrise, pierdute între timp. După trecerea sa în Eternitate, s-au mai găsit câteva caiete de însemnări din perioada ce a urmat detenţiei (1959-1964), acestea fiind publicate după evenimentele din decembrie 1989 în volumul postum “Jurnal de idei”.

Voi aduce, în continuare, în atenţia cititorilor unele jurnale care poartă respectabile semnături feminine.

În contextul aniversării Centenarului Încoronării, a apărut în traducerea românească “Jurnalul” Reginei Maria a României (1875-1938) în patru volume reunite sub titlul “Povestea vieţii mele”. Lucrarea publicată pentru prima dată în anul 1934, având lansarea simultană la Londra şi New York, respectă structura originală: copilăria; tinereţea şi nunta; începutul căsătoriei; anii 1906-1914. De asemenea, au fost editate trei volume ale “Jurnalului de război” al Reginei Maria, în care este prezentată perioada 1916-1918.

“Pe firul de păianjen al memoriei” se intitulează jurnalul intim al Cellei Serghi (1907-1992) despre perioada interbelică marcată de iluştri oameni de cultură. Talentatei scriitoare îi aparţin aceste cuvinte: “Aş vrea să nu fi trecut degeaba prin viaţă. Ploaia care cade acum pe streaşină, pe geam şi pe asfalt şi care miroase şi răsună a vară aş vrea s-o fixez, să rămână aici, pe foaia asta ca o pânză din cele făcute să nu piară, ca să trăiesc şi eu cu ea, mereu în fiecare din picăturile ei, şi ea prin mine, să trecem împreună prin toate vieţile care vor urma şi să rămânem vii ca acum, când îi ascult rostogolirea.”

Cele 28 de caiete ale lui Jeni Acterian (1916-1958) au fost publicate sub denumirea “Jurnalul unei fete greu de mulţumit”, reunind amintiri de-a lungul unui sfert de veac, între anii 1929 şi 1953. “Jurnalul” aparţine unei scriitoare talentate, chiar dacă aceasta mărturisise cândva: “Îmi zâmbeam adineauri în oglindă, gândindu-mă că praful şi pulberea se vor alege din toată complicaţia asta care sunt şi care se cheamă om.”

“Jurnal esenţial” este titlul generic al celor şase volume compuse de-a lungul anilor de cunoscuta reprezentantă a exilului românesc, Monica Lovinescu (1923-2008). Despre această lucrare Ioana Pârvulescu scria: “Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiaţi care au putut ajuta şi ale căror cuvinte se transformă în fapte. A salvat vieţi şi prea puţini par să-şi amintească de asta. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau, a căutat căile cele mai eficiente de luptă dreaptă.”

Cel mai tulburător dintre toate jurnalele feminine pe care le-am citit a fost “Jurnalul Annei Frank” care cuprinde însemnări ţinute de micuţa evreică, născută la 12 iunie 1929, timp de doi ani cât a stat ascunsă, împreună cu familia ei, în perioada ocupaţiei naziste a Ţărilor de Jos. Într-o notiţă datată 5 aprilie 1944, Anne afirma: “Vreau să continui să trăiesc, chiar şi după ce am murit!”; în februarie 1945 o fată de 15 ani, pe nume Annelies Marie Frank murea de tifos în lagărul de concentrare Bergen-Belsen din nordul Germaniei. Jurnalul (scris pe filele unui album primit cadou la aniversarea zilei de naştere şi pe două caiete de exerciţii şcolare) a ajuns la tatăl său, unicul supravieţuitor cunoscut al familiei, fiind tradus în zeci de limbi, inclusiv în limba română, în deceniile care au urmat.

M-am referit la câteva genuri de jurnale: literar; ştiinţific; geografic; filosofic; politic. Fiecare dintre creaţiile citite cu mult interes mi s-a părut că reprezintă o miraculoasă “oglindă a Destinului” ce merită să fie apropiată cu veneraţie şi admiraţie de ochii cititorilor de toate vârstele.

Dr. Dan Mihai Bârliba

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS