16.7 C
Craiova
duminică, 16 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Defilarea populară se apropie de final, sosesc liderii străini

(VIDEO) Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Defilarea populară se apropie de final, sosesc liderii străini

-

Defilarea populară se apropie de final, delegaţiile oficiale se adună: publicul mai are doar câteva ore la dispoziţie duminică pentru a se reculege lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, înainte de funeraliile de stat, luni, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, transmite Agerpres.

Ajuns la Londra sâmbătă seara împreună cu soţia sa, Jill, preşedintele american Joe Biden se va alătura şefilor de stat străini, printre care francezul Emmanuel Macron, reuniţi de Charles al III-lea duminică la finalul zilei, primul mare rendez-vous diplomatic al noului suveran în vârstă de 73 de ani.

Aceştia se vor regăsi luni dimineaţă printre cei 2.000 de invitaţiei ai Abaţiei Westminster, unde Elisabeta a II-a a fost încoronată în 1953, pentru punctul culminant al omagiilor aduse cu o emoţie imensă de la moartea, la 8 septembrie, a monarhului cu o popularitate planetară.

Publicul va mai avea acces până la orele 06.30 (05.30 GMT) în acea zi pentru a se reculege în Westminster Hall, cea mai veche sală din Parlamentul britanic.

La ora 20.00, (19.00 GMT), Regatul Unit se va opri pentru un „moment de reflecţie”

Dar având în vedere timpul considerabil de aşteptare pentru a defila prin faţa sicriului – 17 ore anunţate sâmbătă seară -, coada ar trebui să fie închisă de la sfârşitul zilei pentru noii sosiţi.

La ora 20.00, (19.00 GMT), Regatul Unit se va opri pentru un „moment de reflecţie” în memoria suveranei cu o longevitate fără precedent în istoria sa, transmite Agerpres.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Rețea de contrabandă cu țigări în Dolj: Polițiștii au...

Patru persoane au fost reținute de polițiști ai Serviciului...

ȘTIRI GdS