25.6 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrințul Paul al României, eliberat după aproape trei luni de închisoare în Franța

Prințul Paul al României, eliberat după aproape trei luni de închisoare în Franța

După aproape trei luni petrecute într-o închisoare din Paris, prințul Paul al României a fost eliberat, dar a fost plasat sub control judiciar de judecătorii Curții de Apel din capitala Franței.  

Condamnat în România definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, Prințul Paul mai are de așteptat până în noiembrie decizia legată de cererea autorităților de la București. Acestea au solicitat să fie adus în țară, ca să își execute pedeapsa, potrivit stirileprotv.ro.

Controversatul nepot al Regelui Carol al Doilea era dat în urmărire internațională, în baza unui mandat european de arestare, și a fost arestat la o cafenea din Paris, la sfârșitul lunii iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS