14.8 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlue Air reia zborurile din 10 octombrie

Blue Air reia zborurile din 10 octombrie

Operatorul aerian low-cost Blue Air a anunţat că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie, scrie Agerpres.

Operatorul aerian transmite pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.

Blue Air a mai transmis că decizia de reluare a zborurilor are în vedere în mod decisiv posibilitatea societăţii de a rambursa tuturor pasagerilor afectaţi sumele datorate şi de a achita tuturor partenerilor comerciali costurile serviciilor prestate în favoarea companiei.

Reprezentanţii companiei susţin că ajutorul de stat a fost dimensionat strict pentru a acoperi pierderile suferite de Blue Air în perioada de suspendare a zborurilor, ca urmare a declarării stării de urgenţă în perioada martie-iunie 2020 şi a deficitului de numerar al societăţii limitat la data de 31 decembrie 2020, în condiţiile în care pandemia a afectat în mod profund veniturile societăţii în perioada 2020 – 2021.

„În cel mai scurt timp cu putinţă vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de societatea Blue Air Aviation”, menţionează compania.

Blue Air va trebui să despăgubească călătorii și să plătească costul curselor Tarom de repatriere

Reprezentanţii companiei au mulţumit celor care au contribuit la repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocaţi în afara ţării.

„În primul rând, dorim să ne cerem scuze tuturor pasagerilor Blue Air, care au fost afectaţi de imposibilitatea efectuării zborurilor programate începând cu amiaza zilei de 6 Septembrie 2022. Ne cerem scuze tuturor angajaţilor şi partenerilor comerciali ai Societăţii Blue Air Aviation pentru că nu am fost în măsură să ne îndeplinim toate obligaţiile asumate faţă de aceştia.

Nu în ultimul rând, având în vedere faptul că din comunicatele publice emise în cursul zilei de ieri, 8 septembrie 2022, am constatat că am fost înţeleşi greşit, dorim să ne exprimăm întreaga mulţumire pentru ajutorul ce ne-a fost acordat în aceste momente de maximă criză de Compania Naţională de Transport Aerian TAROM S.A. precum şi de prim-ministrul României, dar şi de ministrul Transporturilor, pentru repatrierea pasagerilor Blue Air care au rămas blocaţi în afara ţării. În lipsa acestui sprijin şi în lipsa unui efort uman deosebit al tuturor angajaţilor TAROM S.A., precum şi al celor de la cancelaria prim-ministrului, Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Externe, situaţia la momentul actual ar fi fost una mult mai gravă în ceea ce priveşte numărul pasagerilor blocaţi în aeroporturi”, au precizat reprezentanţii companiei.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a scris joi, pe pagina sa de Facebook, că Blue Air este un operator privat care va trebui să plătească atât despăgubiri către pasagerii pe care i-a abandonat, cât şi costurile curselor TAROM.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească ca număr de pasageri

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business Ultra – Low – Cost (ULC). Compania operează avioane tip Boeing 737 iar în cei 17 ani de activitate a transportat peste 32 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS