14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateTârg de Carte Românească, în Spania

Târg de Carte Românească, în Spania

Un Târg de Carte Românească va avea loc, în perioada 7-9 Octombrie, la Casa Regional de Castilla La Mancha de Getafe, Madrid. Este vorba despre prima ediție a Târgului de Carte Românească care se desfășoară în Spania.

Vor participa autori și artiști români din Spania și Europa, edituri, instituții, centre culturale, ong-uri. Invitați de onoare: scriitori și artiști spanioli și internaționali. Pe întreaga durată a târgului de carte se vor desfășura lansări și prezentări de carte. De asemenea, vor fi întâlniri cu cititorii, dezbateri, expoziții fotografice și etnografice. Vor fi organizate și ateliere pentru copii, evenimente interactive și activități culturale dedicate publicului român și spaniol.

Vineri, 7 octombrie 2022, cu ocazia deschiderii evenimentului, va fi inaugurată o Expoziție Colectivă de Arte Plastice în cadrul Casei Regionale Castilla la Mancha. Expoziția vă așteaptă în acord cu ideea perenă că arta conectează culturile, creează spații de elecțiune, stabilește punți, răspunde unor nevoi sociale, emoționale, în speranța unui progres real al colaborării comunității românilor din Peninsula Iberică. Expoziția este deschisă până pe 15 ianuarie 2023.

Lucrările plastice sunt reunite sub simbolistica artei care afirmă că nu există granițe între oameni, iar creatorii le pot face cu atât mai fluide, în spiritul dialogului internațional pe care epoca noastră mizează.

Coordonator târgului de carte și evenimentelor: Vasile Muste, scriitor

Coordonator expoziția colectivă de arte plastice: Juan Jose G. Garcia

Organizatori: Casa Română de Cultură Getafe, Casa Regional de Castilla la Mancha Getafe, Centro Cultural La Tierra Tracia – Asociación Romanati.

Citește și: Actori ucraineni, pe scenă în adăposturi subterane

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS