16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranța reintroduce protocolul Covid-19 în punctele de frontieră

Franța reintroduce protocolul Covid-19 în punctele de frontieră

Senatul Franţei a reintrodus miercuri posibilitatea controalelor sanitare la frontiere, în cazul apariţiei unei versiuni periculoase a coronavirusului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului) eliminase articolul respectiv din legea privind securitatea sanitară, cu ajutorul voturilor opoziţiei – dreapta, extrema dreaptă şi majoritatea alianţei de stânga.

Actul normativ modificat de Senat permite guvernului să ceară prezentarea unui test negativ la îmbarcarea călătorilor proveniţi din străinătate, timp de o lună. Prelungirea ulterioară a măsurii ar necesita aprobarea parlamentului.

De asemenea, se permite limitarea numărului de călători către teritoriile franceze de peste mări, în cazul în care sistemul sanitar al acestora este în pericol de „suprasaturare”.

Senatorii au respins mai multe amendamente propuse, care prevedeau posibilitatea de a cere celor care intră în Franţa nu doar un test negativ, ci şi dovada că sunt vaccinaţi sau vindecaţi după ce au avut COVID-19. Ministrul sănătăţii, Francois Braun, fusese de părere că astfel de restricţii „continuă să aibă sens din punct de vedere medical”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS