10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul va aproba noi modificări la Codul Fiscal

Guvernul va aproba noi modificări la Codul Fiscal

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri, prin ordonanţă, o serie de modificări la Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri, că în urma discuțiilor, Guvernul a decis să elimine excepțiile, iar pe de altă parte să asigure mediului de afaceri predictibilitate și stabilitate.

„Am făcut tot ceea ce a depins de noi astfel încât, pe de-o parte să începem, așa cum ni s-a solicitat, să eliminăm excepțiile, iar pe de altă parte să asigurăm mediului de afaceri predictibilitate și stabilitate pentru a putea să continuăm încurajarea investițiilor în economia românească, fapt ce s-a și întâmplat, pentru că din cifrele care au fost publicate săptămâna aceasta rezultă că ultimele cinci luni investițiile străine directe în România au crescut cu 53,1%.

Este un fapt cât se poate de evident și îmbucurător pentru că reușim prin măsurile și deciziile pe care le-am luat și le vom lua în continuare să facem în așa fel încât să încurajăm investitorii străini, cât și investitorii români să continue să dezvolte economia românească, să protejeze locurile de muncă și desigur să mărim locurile de muncă și să devenim cât mai atractivi pentru sectorul de business”, a spus Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS