14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDolarul a depășit euro, pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Dolarul a depășit euro, pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Moneda euro a coborât miercuri, pentru scurt timp, sub pragul simbolic de un dolar. Este o situaţie fără precedent după luna decembrie 2002, afectată de politica Fed de majorare agresivă a dobânzilor şi îngrijorările cu privire la riscul de recesiune în zona euro, transmite Reuters.

La scurt timp după publicarea unor date statistice care arată o creştere accelerată a inflaţiei în SUA în luna iunie, ceea ce deschidea calea unei politici monetare şi mai restrictive din partea Rezervei Federale americane, moneda euro se tranzacţiona pentru 0,9998 de dolari în jurul orei 12.45 GMT, o premieră de la introducerea sa în circulaţie.

„Raţionalizarea gazelor naturale, aşteptata recesiune, sunt toate motive solide pentru a fi pesimist cu privire la euro”, este de părere Stuart Cole, economist la Equiti Capital în Londra.

Din 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul

De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000.

Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, monedă euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.

Deprecierea euro, o nouă bătaie de cap pentru BCE

Deprecierea euro, care a pierdut 12% din valoare de la începutul anului, este o nouă bătaie de cap pentru BCE. Un euro mai slab face ca bunurile importate să devină mai scumpe, ceea ce pe cale de consecinţă alimentează şi mai mult inflaţia.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 8,6% în luna iunie.

Pe de altă parte, încercarea de a susţine cursul de schimb al euro cu dobânzi mai mari ar putea agrava riscurile de recesiune.

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să înceapă să majoreze dobânda de referinţă

Economiştii se aşteaptă ca Banca Centrală Europeană să înceapă să majoreze dobânda de referinţă la reuniunea din 21 iulie, aceasta fiind prima majorare a costului creditului în zona euro decisă în ultimii 11 ani.

În schimb, începând din luna martie şi până în prezent, Banca centrală a SUA a majorat costul creditului cu 150 de puncte de bază şi ar urma să adopte o nouă majorare de 75 de puncte de bază la reuniunea de la finele acestei luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS