34 C
Craiova
miercuri, 17 august, 2022
Știri de ultima orăActualitateMircea Geoană vrea să candideze din nou la alegerile prezidenţiale

Mircea Geoană vrea să candideze din nou la alegerile prezidenţiale

Mircea Geoană, care în prezent este secretarul general adjunct al NATO, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale care sunt programate în 2024, dar care ar putea avea loc cu un an mai devreme în cazul în care Klaus Iohannis va fi numit secretar general al NATO ca succesor al lui Jens Stoltenberg și va accepta funcția, înainte de terminarea mandatului de președinte, informează Digi24

Un grup de apropiați ai fostului lider social-democrat lansează în zilele următoare o platformă pentru un proiect de țară, denumită „Proiectul România 2030”. 

Potrivit informațiilor Digi24.ro, va fi o platformă fără orientare politică și care va reuni personalități din România și din străinătate, ce vor organiza dezbateri în urma cărora să se contureze un proiect electoral pentru Mircea Geoană. 

Acesta nu își poate asuma deocamdată public o eventuală candidatură la prezidențiale, din cauza funcției pe care o deține la vârful NATO. Mandatul său ar urma să se încheie în 2023. 

Mircea Geoană ar candida cu sau fără susţinerea PSD

Se vorbește de mai multă vreme de o candidatură a lui Geoană pentru prezidențialele din 2024, cu sau fără susținerea PSD. Fostul lider al social-democraților are relații bune cu liderii tuturor partidelor aflate în Parlament și susținere consistentă și în cancelariile europene, ceea ce ar face din el un candidat cu șanse pentru social-democrați. 

Marcel Ciolacu a declarat, la interviurile Digi24.ro, că nu dorește să candideze la prezidențiale, și că partidul va decide pe baza unor criterii și sondaje cine va fi cel care îl va reprezenta în cursa pentru Palatul Cotroceni. 

Deocamdată este avansat ca variantă ministrul Alexandru Rafila, care este și măsurat în sondajele de opinie, dar cea care își dorește foarte mult o candidatură pentru Cotroceni este Gabriela Firea. 

Mircea Geoană, pe primul loc în sondaje

Mircea Geoană ocupa, în luna martie, primul loc în încrederea românilor, alături de Nicolae Ciucă și Alexandru Rafila, cu o cotă de 34 de procente, conform unui sondaj comandat de PSD. 

Există un scenariu discutat intens în laboratoarele politice, legat de schimbarea de gardă la vârful NATO. La finalul anului 2023 Jens Stoltenberg își încheie mandatul de secretar general și, dacă așa cum se vehiculează în cancelariile europene, Klaus Iohannis ar urma să fie desemnat în locul lui, în România ar trebui să fie organizate alegeri prezidențiale anticipate. 

Klaus Iohannis nu a exclus, marți, această ipoteză. Întrebat de Digi24.ro dacă ar accepta funcția de secretar general al NATO, șeful statului a răspuns, în cadrul unei conferințe de presă: „Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua situația foarte serios și aș face o declarație publică”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS