25.6 C
Craiova
sâmbătă, 13 august, 2022
Știri de ultima orăActualitateMarea Britanie a înregistrat jumătate de milion de cazuri de Covid în ultima săptămână

Marea Britanie a înregistrat jumătate de milion de cazuri de Covid în ultima săptămână

Marea Britanie a înregistrat mai mult de jumătate de milion de cazuri de Covid-19 într-o săptămână, probabil pe fondul circulaţiei celor mai recente variante de Omicron, BA.4 şi BA.5, informează Agerpres.

Numărul de spitalizări continuă, de asemenea, să crească, existând indicii timpurii ale unei tendinţe ascendente a internărilor la terapie intensivă în rândul vârstnicilor.

Se estimează că un total de 2,3 milioane de persoane din gospodării private s-au contagiat cu acest virus săptămâna trecută, în creştere cu 32% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

Acesta este cel mai mare total al cazurilor de infectare înregistrat după sfârşitul lunii aprilie, dar continuă să se menţină departe de nivelul record de 4,9 milioane din vârful valului Omicron BA.2, la sfârşitul lunii martie.

„Pe teritoriul Marii Britanii am văzut o creştere continuă cu peste jumătate de milion de infecţii, probabil cauzate de răspândirea variantelor BA.4 şi BA.5”, a declarat Sarah Crofts de la ONS, specialistă în date analitice referitoare la COVID-19.

„Această creştere este observată la toate vârstele, în toate ţările şi regiunile Angliei. Vom continua să monitorizăm îndeaproape datele pentru a vedea dacă această creştere continuă în următoarele săptămâni”, a precizat ea.

Cele mai mult cazuri recente de Covid au fost înregistrate în Scoția

În Regatul Unit, virusul rămâne cel mai răspândit în Scoţia, unde se estimează că 288.200 de persoane au avut COVID-19 săptămâna trecută, sau una din 18. Aceasta reprezintă o creştere comparativ cu săptămâna precedentă, când au fost raportate 250.700 de cazuri (o persoană din 20) şi este cea mai mare cifră înregistrată în Scoţia după începutul lunii aprilie.

În Anglia, 1,8 milioane de persoane ar fi avut virusul săptămâna trecută, echivalentul a aproximativ una din 30, o creştere faţă de cifra de 1,4 milioane – sau una din 40 – din săptămâna precedentă.

Ţara Galilor a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de infectare până la 106.000, sau o persoană din 30, în creştere de la 68.500 (una din 45).

În Irlanda de Nord, numărul cazurilor de infectare a urcat până la aproximativ 71.000 (o persoană din 25), în creştere de la 59.900 (una din 30).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS