22 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn sat din Banat, renovat de voluntari în trei zile

Un sat din Banat, renovat de voluntari în trei zile

Peste 400 de voluntari din toate colțurile tării, dar si din străinatate au participat la ediția din acest an a evenimentului Color The Village care a avut loc la Fărășesti, în comuna Pietroasa, județul Timiș.

În decursul celor 3 zile de eveniment au fost refăcute 30 de fațade de clădiri, câteva dintre ele fiind ale clădirilor importante pentru comunitate, cu funcțiuni publice. Școală a fost zugrăvită de o echipa de voluntari formată din angajați ai Consiliului Județean Timiș, iar o echipa de voluntari ai Prefecturii Timiș a lucrat la o casă amplasată în zona centrală a satului.

Grădiniță a fost și ea zugrăvită, iar o echipa de tineri voluntari de la Liceul de Arte din Timișoara a realizat pe această o pictură murală. Toate clădirile din centrul satului sunt acum renovate.

Au fost refăcute moara de apă și biserica

În cadrul proiectului a fost inclusă și moară de apă din localitate, singură de acest fel care se mai păstrează în județul Timiș, aflată în stare avansată de degradare. O echipa de voluntari a lucrat trei zile pentru a o repune în valoare, decolmatând roata verticală și amenajând-o că pe un mic muzeu.

Comunitatea baptistă din localitate s-a mobilizat și a zugrăvit complet biserica baptistă nouă, de mari dimensiuni, iar voluntarii au format o echipa pentru a salva biserica baptistă veche de la 1936.

Fărășeștiul este un sat extraordinar, și am dorit să arătăm tuturor adevăratul sau potențial, prin a-i pune în valoare casele și porțile frumos decorate, amplasarea într-un cadru natural atrăgător, bucățele tradiționale, astfel încât să creăm bazele unui turism sustenabil pentru comunitatea locală”, a declarat Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Au fost refăcute și alte sate

Pe tot parcursul evenimentului, voluntarii au avut parte și de mese gătite tradițional, cu sprijinul Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș.
De asemenea, la finalul evenimentului, cu ajutorul Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și a Facultății de Horticultură și Silvicultură, voluntarii au plantat flori de sezon la casele renovate.

Proiectul Color the Village al Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectură tipică din această zona.

Anul acesta a avut loc a patra ediție Color the Village/Colorează Satul, iar anul viitor va fi aleasă altă localitate din Banat. Edițiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racoviță (2020) și Eftimie Murgu (2019).

Anul acesta a avut loc a patra editie Color the Village/Coloreaza Satul, iar anul viitor va fi aleasa alta localitate din Banat. Editiile precedente au avut loc la Ilidia (2021), Racovita (2020) si Eftimie Murgu (2019).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS