25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe nu se face în a doua zi de Rusalii

Ce nu se face în a doua zi de Rusalii

Luni, 13 iunie, este a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică Lunea Rusaliilor. În această zi, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii. Iată ce nu se face sub nicio formă în a doua zi de Rusalii.

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică şi luni Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau, conform observatornews.ro.

Astfel, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: „Întru această zi, prăznuim pe însuși Preasfantul și de viață făcătorul și întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”.

Oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri verzi de nuc sau de tei

Oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri verzi de nuc sau de tei, pentru a le păzi de rele, iar în unele locuri, femeile stau în răspântii, cu ştergare şi vase mari cu apă, în care pun frunze de nuc şi spală picioarele trecătorilor. 

Potivit tradiţiei creştine, când s-au împlinit cincizeci de zile de la Învierea Domnului, s-a auzit un tunet care a străbătut mulţimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei doisprezece apostoli, ci şi peste cei şaptezeci de ucenici.

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană

Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor şi să se înţeleagă între ei, iar mulţimea a crezut că sunt beţi. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulţimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creştinism. Se crede astfel că Cincizecimea este sărbătoarea întemeierii Bisericii Creştine, pentru că cei 3.000 de oameni au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt mai este cunoscută ca Rusalii, de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morţilor. Creştinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una dintre zilele de pomenire a morţilor.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Superstiţii în a doua zi Rusalii 2022

Potrivit legendelor, ielele sau Rusaliile ar fi nişte fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Ielele răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

Ce nu trebuie să faci sub nicio formă de Rusalii:

În zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, se spune că ielele te pot prinde și pedepsi

Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii și întunecate, pentru că te poți întâlni cu spiritele rele

Nu se lucrează de Rusalii, pentru că cei care lucrează vor fi pedepsiți de puterea ielelor, deoarece nu cinstesc și nu prețuiesc ziua cum trebuie 

De la Rusalii, timp de 9 săptămâni, nu se vor mai culege ierburi de leac. 

Nu este bine să te cerți de Rusalii, pentru că vei avea probleme de sănătate

Să nu mergi „la scaldă” în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec!

Să nu te urci în arbori sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă.

Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, vei cădea sub puterea Ielelor, deci este indicat să eviți să faci aceste lucruri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS