20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRusia decide să nu mai aplice deciziile CEDO

Rusia decide să nu mai aplice deciziile CEDO

Deputaţii ruşi au adoptat marţi, în a treia şi ultima lectură, o lege care autorizează Rusia să nu mai aplice hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), după excluderea acestei ţări din Consiliului Europei (CoE) în martie, relatează AFP.

„Curtea Europeană a Drepturilor Omului a devenit un instrument de luptă politică împotriva ţării noastre în mâinile oamenilor politici occidentali”, a declarat Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei, într-un comunicat publicat după vot, conform Agerpres.

„Unele din deciziile ei sunt în contradicţie directă cu Constituţia rusă, cu valorile şi tradiţiile noastre”, a adăugat el.

Rusia nu va mai aplica deciziile CEDO adoptate după 15 martie

Ca urmare a acestei legi, Rusia nu va mai aplica deciziile CEDO adoptate după 15 martie, dată la care Moscova şi-a anunţat decizia de a se retrage din Consiliul Europei, din care făcea parte din 1996.

Peste o zi, Rusia a fost exclusă oficial din Consiliu, în urma invaziei sale militare în Ucraina, lansată la 24 februarie. Părăsind Consiliul Europei, Rusia s-a retras din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Rusia trebuie oficial să se conformeze Convenţiei europene a drepturilor omului până în 16 septembrie

Totuşi, Rusia trebuie oficial să se conformeze Convenţiei europene a drepturilor omului până în 16 septembrie, când va înceta să mai fie „Înaltă parte contractantă”.

Potrivit preşedintelui Dumei, daunele şi interesele la care Rusia a fost condamnată de CEDO înainte de 15 martie vor fi plătite „doar în ruble şi numai în conturile băncilor publice ruse”.

Până în prezent Rusia livra cele mai multe dosare la CEDO. Astfel, din cele 70.000 de dosare aflate pe rol la curtea de la Strasbourg, aproape un sfert (24,2%) se refereau la cetăţeni ruşi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS