14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUE trimite peste 200 de pompieri în Grecia în vederea incendiilor din sezonul estival

UE trimite peste 200 de pompieri în Grecia în vederea incendiilor din sezonul estival

Comisia Europeană a anunţat joi că peste 200 de pompieri şi echipamente din România, Bulgaria, Finlanda, Franţa, Germania, şi Norvegia vor fi staţionaţi în Grecia pentru a oferi sprijin imediat în cazul unor incendii majore în sezonul estival, scrie News.ro.

O serie de incendii de vegetaţie au ars aproximativ 300.000 de acri de pădure în diferite regiuni ale Greciei vara trecută, pe fondul celui mai puternic val de căldură din ultimii 30 de ani.

În urma criticilor acerbe la adresa răspunsului Greciei la incendii, guvernul elen a înfiinţat un nou Minister al Protecţiei Civile şi a promis că va spori capacităţile de stingere a incendiilor, ca parte a luptei de combatere a încălzirii globale.

”În august 2021, Grecia a fost martoră la aproximativ 65 de incendii forestiere simultane pe zi, cu temperaturi medii care depăşeau adesea 40℃”, a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

El a mai menţionat că alături de autorităţile elene, UE a convenit desfăşurarea a 200 de pompieri experimentaţi de pe continentul european cu scopul de a sprijini echipele de intervenţie în eventualitatea izbucnirii incendiilor.

Asistenţa, finanţată şi coordonată în cadrul mecanismului de protecţie civilă al UE, va fi alocată alături de aeronavele de stingere a incendiilor disponibile ţărilor Uniunii Europene din rezerva de resurse a blocului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS