27.9 C
Craiova
miercuri, 6 iulie, 2022
In curand, Gazeta de Sud, intr-un nou format! Urmareste-ne in fiecare zi si fii primul care afla noutatile!
Știri de ultima orăActualitateCorina Creţu, despre cele trei spitale regionale: Nicăieri nu durează atât de mult

Corina Creţu, despre cele trei spitale regionale: Nicăieri nu durează atât de mult

Fostul comisar european Corina Creţu, în prezent europarlamentar, afirmă despre proiectele spitalelor regionale pe care România vrea să le construiască pe bani europeni, că „fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”. Ea spune că nicio altă ţară nu a avut nevoie de şapte ani pentru a ridica un astfel de spital, scrie news.ro.

„Am avut experienţa spitalelor regionale. Pentru Cluj, Iaşi şi Craiova le-am semnat în 2015, cu Guvernul  Ponta. Am sperat să le inaugurez până la final. Dar fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”, a declarat ea în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.

În acest context, fostul comisar european spune că a avut „un război” cu propria conştiinţă. Asta pentru că, pe de o parte, nu voia să-şi critice ţara, dar pe de altă parte trebuia să atragă atenţia, în perioada în care făcea parte din Comisia Europeană, asupra întârzierilor pe care România le înregistra în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene pentru spitalele regionale.

„Suntem în 2022 şi de-abia acum se contractează firmele care vor lucra“

Ea a dat ca exemplu situaţia proiectului spitalului regional Iaşi. Acesta a fost blocat la un moment dat din cauză că două comune au intrat în competiţie. Fiecare a dorit ca spitalul să fie amplasat pe teritoriul său.

„Nu mi se pare normal ca o regiune întreagă să o ţii în suspans pentru că două comune se bat pentru locul de amplasament. În 2018 s-au realizat studiile de fezabilitate de Banca Europeană de Investiţii. Iată că suntem în 2022 şi de-abia acum se contractează firmele care vor lucra. Deci după 7 ani. Nicăieri nu durează atât de mult. Adică după 7 ani de la semnarea contractului să nu ai nici măcar o groapă făcută. De asemenea, nu ai încă desemnate companiile care vor lucra”, a adăugat Corina Creţu.

Întrebată când crede că se vor realiza, în cele din urmă, aceste spitale, eurodeputatul spune că după 2027 banii se vor pierde.

Citește și: Siberia: Cel puțin șapte persoane au murit în incendii de vegetație

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS